Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) ‘Regele Mihai I al României’ din Timişoara a desfăşurat, marţi, acţiuni de promovare la liceele agricole din Târgu Mureş şi Târnăveni a ofertei sale de specializări într-o serie de profesii care sunt extrem de căutate în prezent.
Reprezentanţii universităţii timişene s-au arătat plăcut surprinşi de interesul mare manifestat de elevii din judeţul Mureş, care au semnat o serie de precontracte cu USAMVB, ceea ce le asigură scutirea de la plata unor taxe.
„Le oferim şi un precontract, adică posibilitatea de a-şi prezenta intenţia de a veni la noi la universitate, precontract prin care ei nu sunt obligaţi la nimic, dar dacă se prezintă cu acest document sunt scutiţi de taxa de înscriere şi de confirmare a locului. Practic e un cadou din partea Universităţii pentru că se gândesc să aplice la noi”, a precizat doctorandul Alexandra Ferencz, reprezentant al universităţii timişorene.
Ea a arătat că în această perioadă turneul de promovare al instituţiei de învăţământ superior din Timişoara vizează 20 de licee din judeţele Mureş, Hunedoara, Alba şi Sibiu.
„Sunt student doctorand al universităţii şi le prezint elevilor oportunităţile de genul parteneriate pe care le avem cu antreprenori, cu ferme, ce posibilităţi de practică sunt. Le prezint din propria experienţă deoarece eu, cât am fost studentă, am beneficiat de bursă, am fost plecată cu programul ERASMUS pe practică şi pe studii. De asemenea, le prezint activităţile pe care le pot întreprinde ca studenţi, le expun că specializările sunt de viitor şi sunt meserii de care avem mare nevoie: de la bioresurse, până la tot ce înseamnă testarea de medicamente, pesticide, plante şi tot ce avem nevoie, Universitatea le studiază şi le acoperă prin meseriile pe care le dobândesc studenţii. Ne adresăm elevilor din clasele a XI-a, a XII-a şi uneori chiar claselor de a X-a. În judeţul Mureş am fost la Liceul Agricol şi la Târnăveni, apoi mergem în Blaj şi Agnita. Am fost în aproape 20 de licee din judeţele Hunedoara, Alba, Mureş, Sibiu”, a declarat presei doctorandul Alexandra Ferencz.
Din echipa de promovare a USAMVB Timişoara mai fac parte şi doi profesori universitari, Florica Morariu şi Adrian Olaru Jurcă, care au prezentat baza materială şi logistica de care viitorii studenţi pot beneficia.
„Avem 6 facultăţi cu mai multe specializări începând de la agronomie, horticultură, medicină veterinară, ingineria resurselor animaliere. Secţia de medicină veterinară are şi învăţământ în limba engleză, de 15 ani, şi în franceză, de 4 ani. Studenţii au cazare, cantină, bibliotecă, sală de sport, terenuri de sport. Staţiunile pomicole ce ţin de agronomie le avem acolo şi în alte părţi, dar şi animalele sunt aproape”, a precizat profesorul universitar Florica Morariu.
Sursa: https://www.agerpres.ro