Mnisterul Educaţiei Naţionale vrea să desfiinţeze trei universităţi private din Bucureşti, Timişoara şi Braşov, punând în dezbatere publică proiectele de lege în acest sens. Potrivit acestora, Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara şi Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti au primit calificativul „lipsă de încredere” din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) în 2013 şi, respectiv, 2014, pentru nerespectarea standardelor de calitate, în timp ce la Universitatea „George Bariţiu” din Braşov nu mai funcţionează nicio specializare şi niciun program de studii universitare.
Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara a fost înfiinţată în 2005, având în componenţă Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial, cu specializarea Economia comerţului, turismului şi serviciilor, cu predarea în limba română.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, Universitatea a fost sub monitorizarea specială a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) în perioada septembrie 2013 – martie 2014, iar raportul de evaluare a concluzionat lipsa cadrelor didactice şi activitatea necorespunzătoare a secretariatului.
„Acoperirea cu cadre didactice titulare este deficitară, gradul total de ocupare este de 32% la nivel de universitate. Pe cele 22 de posturi normate sunt 7 cadre didactice titulare: 1 conferenţiar, 5 lectori şi un asistent. Sunt cadre didactice care esfăşoară activităţi la 6, 7 sau chiar 9 discipline,susţinând activităţi didactice pentru care nu au competenţe. Activitatea organizatorică şi de secretariat a universităţii este necorespunzătoare la majoritatea capitolelor”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
În perioada 17-19 octombrie 2012, a avut loc evaluarea externă a calităţii academice din Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara, iar în şedinţa de aprilie 2013, Consiliul ARACIS, a avizat acordarea calificativului „lipsă de încredere”. Ministerul precizează că, până în 2014, ARACIS nu a primit nicio solicitare din partea Universităţii pentru schimbarea calificativului.
„În raport cu cele constatate în urma verificărilor efectuate, în cadrul Universităţii „Mihai Eminescu” din Timişoara nu se poate desfăşura un proces de învăţământ superior de calitate, care să asigure studenţilor o pregătire socio – profesională temeinică”, mai spune ministerul.
Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara a intrat, în 2014, în lichidare cu toate programele / specializările de studii de învăţământ universitar, astfel că în anul universitar 2017-2018 nu mai funcţionează nici o specializare /program de studii universitare, la nici un an de studii, la nici o formă de învăţământ, la nicio locaţie din ţară sau străinătate.
„Prin urmare Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara se desfiinţează ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”, se arată în proiect.
Studenţii care nu şi-au finalizat studiile pot fi înmatriculaţi la alte universităţi autorizate provizoriu sau acreditate care au specializări din acelaşi domeniu de licenţă. De asemenea, arhiva universităţii va fi păstrată la Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale.
În ceea ce priveşte Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti, ea a fost înfiinţată în 2009 şi are în componenţă Facultatea de Management Financiar, cu specializarea Finanţe şi Bănci.
În perioada septembrie 2013 – martie 2014, Universitatea a fost sub monitorizare specială, care a vizat asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare ştiinţifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor şi de eliberare a actelor de studii.
Din raportul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a rezultat că universitatea nu a elaborat un plan de măsuri pentru soluţionarea observaţiilor ARACIS, care au vizat nerespectarea standardelor de calitate şi acordarea calificativului „Neîncredere”.
„În conformitate cu art.17 din OUG nr.75/2011, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, a informat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice referitor la aplicarea prevederilor legale, în vederea iniţierii unei hotărâri a Guvernului în vederea intrării în lichidare”, explică ministerul, precizând că specializările/programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014 – 2015, astfel încât în anul universitar 2017 – 2018 nu mai funcţionează nicio specializare.
Cea de-a treia universitate pe care ministerul vrea să o desfiinţeze este Universitatea „George Bariţiu” din Braşov.
Confrom proiectului, universitatea a fost înfiinţată în 2002, cu două facultăţi: Facultatea de Drept, specializarea Drept, cu predare în limba română şi Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Economia comerţului, turismului şi serviciilor, cu predare în limba română. Anul trecut, conducerea Universităţii a comunicat ministerului decizia Asociaţiei „Societate Ateneul Român”, filiala Braşov, de a desfiinţa instituţia.
„Având în vedere prevederile legale în vigoare cu privire la desfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior acreditate şi înfiinţate prin lege, începând cu anul universitar 2016-2017, prin H.G. 376/2016, Universitatea „George Bariţiu” din Braşov a intrat în lichidare cu toate programele / specializările de studii de învăţământ universitar. Astfel în anul universitar 2017-2018 nu mai funcţionează nici o specializare /program de studii universitare, la nici un an de studii, la nici o formă de învăţământ, la nici o locaţie din ţară sau străinătate”, spune ministerul, adăugând că, studenţii şi absolvenţii fără diplomă care au fost înmatriculaţi la specializări/programe de studii universitare din cadrul Universităţii „George Bariţiu” din Braşov, au dreptul să finalizeze studiile conform prevederilor art.361, alin.(5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
sursă: economica.net