O singură femeie a făcut zob nu mai puțin de 10 mașini! Pagubele sunt uriașe! Video

538

Un accident rutier grav cu 10 mașini implicate, s-a produs azi noapte în zona Gării CFR.  Evenimentul a fost provocat de o şoferiţă, in vârstă de 37 de ani, care a izbit un stâlp după ce s-a răsturnat cu autoturismul Audi Q7 pe care-l conducea.

Femeia a ajuns rănită la spital.

Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți în zona gării CFR din Constanța. Potrivit polițiștilor, o șoferiță de 37 de ani a pierdut controlul mașinii, a izbit un stâlp din beton pe care l-a distrus, acesta rămânând atârnat în cabluri.

Șoferița a scăpat cu viață, ca prin minune. Femeia a fost transportată cu ambulanța la spital, unde a fost diagnosticată cu un traumatism toracic.

„Femeia ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de beton de pe partea dreaptă a carosabilului, ulterior răsturnându-se și avariind nouă autoturisme, parcate în dreptul unui imobil de pe bulevardul 1 Decembrie. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto. În cauză, a fost întocmit dosar penal”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

accident masini
Din primele cercetări, șoferița ar fi  pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive neadaptate la carosabilul umed.

Sursa: replicaonline.ro
Foto: cugetliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.