„Nu mă aștepta, astă-seară nu avem nicio șansă să ne vedem. Ți-am spus, nu mă aștepta, nu voi veni la tine!”. Replica, rostită scurt, pe mobil, și adresată pesemne iubitului ei, în tonalități senzuale, de adolescenta înaltă și zveltă, care tocmai ieșea dintr-o librărie din Piața Unirii, a „plutit” vreme de câteva secunde în aerul rece al serii de februarie.
Câteva zeci de metri mai departe, în același perimetru central al orașului de câmpie, în intimitatea unei cafenele, un cuplu, în care el și ea nu aveau mai mult de 20 de ani, butona frenetic smart-phonurile, fără să-și arunce unul celuilalt vreo privire, vreme de minute bune.
Alături, la o masă a aceleiași cafenele, doi bărbați, tineri și ei, stăteau cufundați în gândurile zilei pe cale să se încheie, și-și vorbeau monosilabic, odată la câteva minute, greu de înțeles ce anume.
Nu departe de locația centrală pomenită, într-un alt „spațiu de socializare”, anume într-un restaurant elegant, cu chelneri ușor plictisiți de ora târzie la care erau nevoiți să-și servească clienții, un alt cuplu, format dintr-un bărbat și o femeie trecuți de 40 de ani, stătea la o masă retrasă. Bărbatul sorbea dintr-un coniac de calitate și privea absent pe geamul restaurantului, spre apa care se scurgea lin la doi pași de locul tihnit în care poposiseră cei doi. Femeia, încă frumoasă şi elegantă, părea că-i reproșează, pe un ton reținut și totuși afabil, probleme ce țineau, probabil, de intimitatea cuplului.
La doi pași de bărbatul şi femeia între două vârste, la o masă, de asemenea retrasă, un bărbat trecut de 50 de ani și un tânăr de vreo 18 ani vorbeau cu glasuri puternice, ridicate, nepăsându-le câtuși de puțin de ilaritatea pe care ar fi putut-o stârni celor de lângă ei.
Băiatul părea că-i reproșează în tonuri grele tatălui său faptul că acesta i-a părăsit, cu ani buni în urmă, pe el și pe mama sa, alegând o altă relație conjugală !
Mai departe, în aerul tot mai rarefiat al nopții de iarnă, într-un cartier de la periferia orașului, doi puști, abia coborâți din tramvaiul care trăgea spre depou, cu ochii lipiți de tabletele aproape minuscule, abia au mai apucat să-și ureze ceva nedeslușit, pesemne un fel „noapte bună”!
„La ce oră ne vedem dimineață ?” mai apucă să strige unul către celălalt, în vreme ce se îndreptau grăbiți către casele unde îi așteptau, probabil neliniştiţi, părinții. „Nu știu exact, o să-ți scriu când intru în casă… pe Facebook! ” se mai auzi stins replica puștiului!
Apoi orașul din câmpie se adânci în liniștea densă și acaparatoare a nopții neobișnuit, totuși, de calde, pentru sfârșitul de februarie, alegând tăcerea, la fel ca sutele de mii de locuitori ai săi!
Felicitări pe postare!