La întrebarea dacă și unde găsești în orașul tău Asociația Alcoolicilor Anonimi îți răspunde prompt Internetul. Pe Internet se găsește ușor un contact, adresă, număr de telefon, indicații. Grupul „UNA” din Timișoara se întrunește în fiecare luni, miercuri și sâmbătă, între orele 18 și 19, pe str. Bolyai nr. 4, aflăm de pe site-ul https://www.alcooliciianonimi.ro. Organizația funcționează neîntrerupt din 1991. Fără cotizații, fără cerere de înscriere. În România funcționează aproximativ 40 de asociații AA. La telefonul afișat pe site a răspuns Traian, de la care am primit acceptul să particip la proxima întrunire. Dibuiesc pe întunericul de toamnă târzie intrarea situată lângă Biserica Romano-Catolică Sf. Ecaterina din Cetate. Lanterna telefonului mobil e de neprețuit în labirintul de clădire veche și întortocheată, cu galerie și trepte unde nu te aștepți. În fine, ajung …

De Asociația Alcoolicilor Anonimi știe lumea din filmele americane. Secvența e cam aceeași: niște oameni stau în cerc și își spun povestea. De altfel, mișcarea AAA a fost fondată în SUA în 1935 de dr. Robert Smith şi William Wilson, ambii alcoolici. Poveștile lor de viață semănă cu ale miilor de alcoolici pe care i-au ajutat. Ambii au început să bea din tinerețe. Studiile le-au terminat cu sincope, căsniciile le-au fost chinuite. Pe Bob Smith l-a ajutat familia să iasă la lumină. Pe Bill Wilson l-a ajutat credința. Soluția oferită de întâlnirile Alcoolicilor Anonimi le-a prelungit viața: Bob S. a murit la 71 de ani, Bill W., la 75 de ani. Pentru cronici sunt vârste frumoase. Cei doi americani și-au dat seama că pentru un dependent de alcool, care duce în spate stigmatul pus de societate și vinovăția față de cei dragi, pare mai ușor așa, printre semeni cu suferințe comune, decât la doctor sau la psiholog. Ambii au avut convingerea că ieșirea din criză trebuie să fie mai mult decât un exercițiu de voință, o experiență spirituală pornită de la recunoașterea bolii, a slăbiciunii omenești și continuată în rugăciune și meditație. Rugăciunea pentru seninătate, în variantă scurtă, spune: „Doamne, dă-mi seninătatea de a  accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb şi înţelepciunea de a şti să le deosebesc”.

În jurul unei mese lungi stau șapte bărbați de vârste diferite. Al optulea, care pare cel mai în vârstă, stă la distanță, într-un fel de exil. Din grup fac parte și femei, dar nu sunt prezente acum. Întâlnirea e evident găzduită de o locație parohială a Bisericii Catolice. Pe mobilierul ornat cu însemne creștine stau sfinți expresivi din ghips pictat, iar în cuier sunt agățate sutane și alte veșminte liturgice. Numeroase sticle cu apă și suc se văd peste tot, parcă pentru a dovedi că aici alcoolul nu are intrare. Lipite direct pe perete, stau câteva dintre aforismele tematice, cum este: „AA funcționează pentru cei care cred în Dumnezeu, AA funcționează și pentru cei care nu cred în Dumnezeu, dar AA nu funcționează pentru cei care se cred Dumnezeu”. Exact ca în filme, bărbații se prezintă cu prenumele anonim și cu sintagma „sunt alcoolic”. Cel mai vechi în grup este Adi, care vine aici de 13 ani. „Nu mai beau de mult, dar mă simt dator să vin la grup ca să îi ajut pe alții care trec prin asta. Recunosc, mi-am făcut un ritm de viață să vin, așa cum altădată îmi făceam programul în jurul sticlei”, spune veteranul. La AA se respectă regulile. Nu se discută despre chestiuni controversate ca politica, fotbalul, religia și tot ce ar putea să tulbure buna înțelegere între membri. Aici fiecare își spune povestea și se concentrează pe salvare. Alcoolicul găsește mereu pretexte să bea: ba că a pierdut echipa favorită, ba că plouă, ba că nu plouă, descrie plastic situația Adi. „Așa am ajuns să beau 7–8 tone de alcool, cred că în cei 25–30 de ani de beție mi-am băut porția în viața asta”, adaugă el.

Alex știe că e alcoholic, deși nu mai bea de șase ani. Puternic, tânăr, a crezut o vreme că poate ține piept băuturii. „Înghițeam 24 de beri și nu simțeam nimic. Atunci mai luam și o sticlă de whisky, să simt”, mărturisește. Pentru nimic în lume n-ar fi recunoscut că e controlat de alcool, se simțea macho, se lua în piept cu oricine din anturaj, devenise agresiv. Începuse să vândă din casă, și-a pierdut job-ul, l-a lăsat nevasta. A trecut prin operații grele și a ajuns la fundul sacului. A întâlnit însă o altă femeie care i-a devenit soție. Ea l-a condiționat. „Era ziua ei, m-am oprit la marginea drumului și m-am întrebat ce vreau să fac eu cu viața mea. Atunci am decis să caut ajutor”, povestește Alex. Azi este liniștit, a devenit un bucătar excelent — ce-i drept, mănâncă mai multe dulciuri — și frecventează grupul AA ca să se țină pe linie.

În toată lumea se bea. În ultimii 25 ani, consumul global de alcool a crescut cu 10%, fiindcă a crescut consumul în Asia, China, India, Africa. Europa continuă să fie continentul cu cel mai înalt nivel, deși a scăzut cu 11 %, fiind urmată de continentul american (Analiza de situație pe 2017). Din cei peste 266 milioane de europeni care consumă alcool cel puțin ocazional, 58 milioane sunt mari băutori, 23 milioane sunt dependenţi de alcool (Anderson &, Baumberg, 2006, p. 3; ARPS, 2013), iar 9 din 10 alcoolici nu primesc tratament. Există indicații științifice care determină care e cantitatea de alcool recomandată: la bărbați, nu mai mult de 2 unități pe zi, maxim 14 unități pe săptămână, iar la femei, nu mai mult de 1 unitate pe zi, maxim 7 unități pe săptămână. O unitate înseamnă 1 bere de 330 ml, 1 pahar de vin de 125 ml sau un shot de tărie (vodcă, țuică) de 40 ml.

 Și Ciprian a cunoscut anxietatea, disperarea că nu se poate despărți de sticlă. „Ajunsesem că nu mai vorbea fratele meu cu mine. Totuși nu mă puteam opri din băut, îmi plăcea să beau în oraș, să ajung desculț acasă. Am fost la biserică și m-am rugat, am fost la psiholog, la doctor, dar am continuat să mă îmbăt. Pentru că am condus în stare de ebrietate, m-am ales cu dosar penal”, se confesează tânărul. A încercat într-o zi să stea complet treaz, dar n-a rezistat. Sunt șase luni de când a descoperit pe Internet Alcoolicii Anonimi. „Când am venit prima oară la grup, am luat la bord vreo 8–9 beri să îmi fac curaj, oricum nu credeam că mă poate ajuta cineva”, își amintește. Încet-încet și-a dat seama că povestea lui este și povestea celorlalți, și de atunci nu mai bea. Primele două săptămâni au fost grele: intrase în sevraj. A chemat un coleg să stea cu el și a trecut peste momentul de cumpănă. Ciprian vine regulat la grup fiindcă aici a găsit prietenii pe care i-a pierdut în comunitate. Lucrurile s-au aranjat în viața lui, soția și fiica de 13 ani sunt bucuroase că s-a recuperat, fac concedii la mare, iar cu fratele a reluat relația firească.

Programul Alcoolicilor Anonimi are ritualul său, are 12 tradiții, 12 pași și chiar paradoxurile sale, precum: „Ne predăm ca să învingem”, „Dăruim ca să păstrăm”, „Suferim ca să ne facem bine, „Murim ca să trăim”. Mai este o regulă: cine vine băut la întrunire e primit, dar nu are voie să vorbească. Am înțeles de ce domnul în vârstă stă izolat și tace. Este un program salvator pentru mulți, fiind o terapie de grup consolidată în timp, bazată pe recunoașterea bolii, pe autocunoaștere, încredere și onestitate. „N-are rost să te minți”, conchide Adi, „ești și rămâi alcoolic toată viața, însă trebuie să încerci să nu bei AZI”. La despărțire, numai după ce am ieșit din clădire, am aflat că sunt în contact pe Facebook cu unul dintre participanți. Pe stradă am putut schimba opinii despre dezastrul politic actual și despre nevoia de a #rezista. Dar numai pe stradă. În interior, grupul AA conservă acea pace care elimină presiunea cotidiană, frustrările, stresul, controversele, pentru a proteja ființa vulnerabilă care este alcoolicul.

(Articol din proiectul „Partea goală a paharului”, al Initiațivei pentru o Justiție Curată. „Problemele industriei alcoolului” un proeict Freedom House Romania, sustinut de Alexandrion)

 Brîndușa Armanca