Românca Mihaela – Teodora Berindei, în vârstă de 22 de ani, este studentă la Universitatea Washington State din Seattle – SUA, unde a fost declarată sportivul anului la canotaj în cadrul competiţiei ”Pac-12” care reuneşte participanţi de la 12 universităţi americane.
Mihaela Teodora Berindei se află în SUA din anul 2013 ca urmare a unei burse acordate de universitatea din Seattle, atât pentru studii cât şi pentru antrenamente şi competiţii. Ea a concurat timp de patru ani în barca de opt rame pentru Washington State, cu care ocazie a fost distinsă cu premiul Cougar Pride pentru excelentele sale calităţi personale, academice, şi atletice.
”Am crescut într-un oraş mic (Câmpeni, jud. Alba, n.r.) cu oameni minunaţi, care m-au inspirat foarte mult. Am crescut împreună cu sora mea, jucându-ne şi practicând diverse sporturi, mai ales cele de iarnă. La vârsta de 14 ani am fost recrutată pentru canotaj. Împreună cu echipa de junori a României am câştigat Campionatul Mondial de canotaj pentru tineret sub vârsta de 23 de ani. După acest titlu am primit o ofertă pentru a studia şi a practica canotajul în SUA”, spune Mihaela Teodora Berindei.
La Universitatea din Seattle, Teodora studiază economie. ”Pac-12” este o competiţie care reuneşte studenţi sportivi de la 12 universităţi din vestul SUA.