Cartea lui Victor Neumann Kin, People or Nation? On European Political Identities (Scala Publishers, London, 2021, reprezintă ediția în limba engleză a cărții Neam, popor sau națiune? Despre identitățile politice europene, București, Editura Curtea Veche, 2003) propune, avizat, o ieșire plauzibilă și elegantă din impasul inadvertențelor și paralogismelor semantice ale conceptelor identitar-colective istorico-politice, prin intermediul istoriei și analizei conceptuale. (Recenzia de față reprezintă o preluare, cu câteva modificări — datorată persistenței actualității lucrării și a pericolelor pe care le semnalează — pe care am publicat-o în Observator cultural nr. 257 din 25.01.2005.)
Efortul de clarificare a unor noțiuni situate în epicentrul acestei problematici explozive, precum națiune, popor (privite ca variabile fundamental cultural-istorice), multiculturalitate, inter- și transculturalitate, este propus explicit de către autor sub forma investigării relațiilor cultură-structură (p. 96), centrate cu precădere în analiza limbajelor cultural-politice (e.g. p. 100). În general vorbind, autorul investighează, succint, devenirea, intensiunile și extensiunile unei terminologii al cărei caracter contradictoriu, adesea polisemic, le-a scapat prea multora — atât intelectuali, cât și politicieni — din spațiul fost totalitar (și nu numai) în general, din cel românesc, în particular. În ciuda insistenței atâtor istorici și cercetători din sfera științelor sociale asupra relativei modernități a statelor-națiune europene, naționalitatea e adesea socotită ceva „natural“ sau presocial. În plus, numeroase state europene nu au apărut doar ca vehicule ale unei conștiințe naționale preexistente, ci, în bună măsură, și din alte rațiuni. Mai mult, au existat, mai ales în zone devenite posesiuni coloniale europene, cazuri în care națiunea a reprezentat produsul statului-națiune — și nu invers.
Nici interesele economice, a căror importanță în apariția națiunilor și statelor naționale nu pot fi neglijate, dar ele nu dau seama de întregul proces. După cum ne-o sugerează clar textul lui Neumann, o mai profundă explicitare a naționalismului necesită examinarea unui complex de dimensiuni (în special nevoi) emoționale, avându-și propriile reverberații și reflecții conceptuale. Foarte adesea, indivizii devotați emoțional națiunii nu și-o reprezintă pe aceasta în formă instrumentală sau ca pe o construcție socială, ci, oricât le-ar suna unora de paradoxal, în termeni proprii (neo)tribalismului. Neam, popor sau națiune? evidențiază drept implicații directe ale convingerilor și discursurilor identitare monocrome (unde naționalitatea reprezintă o componentă fundamentală a identității), formulate — din nefericire — nu de juriști, ci de către istorici, lingviști și etnografi, marginalizarea ori excluderea minorităților, constrîngerile identitare, asimilaționismul și discriminarea. Precedată de o analiză istoric-conceptuală și istorico-politică, descrierea acestor atitudini și actiuni le plasează în prelungirea proceselor cultural-politice de anvergură (confruntare și expansiune culturală, ideologică, politico-militară), înrădăcinate în curentul romantic al cărui organicism, cult al Volksgest-ului și al unității Blut-Ehre — surse ale naționalismului spiritual —, au condus la nașterea ideii de etnocultură și etnonațiune, atât de profund asimilate în Europa Centrală și de Sud-Est.
Unul dintre elementele remarcabile ale cărții care face obiectul acestei cronici este faptul că o asemenea interpretare standard și aparent de nedislocat, folosită adesea în diverse variante pentru justificarea sofisticată a naționalismelor (mai mult sau mai puțin benigne), este problematizată și depășită de Victor Neumann prin evidențierea unui „strat” polimorf al identității indivizilor: „Culturile nu pot fi separate cu forța una de cealaltă, iar viața spirituală a omului nu se identifică doar prin intermediul unei tradiții“ (p. 144). Considerînd justificată dorința și nevoia păstrării limbii și tradițiilor culturale ale comunităților și indivizilor, autorul argumentează în favoarea unui model neexclusivist și neierarhizat, de celebrare a diversității, inspirat de relativitatea discursului identitar propriu culturilor de frontieră. Acesta poate neutraliza diferențialismul exclusivist rezultat din modelul (ideal al) identității fixe, pure, construite pe criterii unice, ireductibile, care neagă, în mod esențialist, caracterul convențional al acesteia.
Decodificarea unor concepte precum cel de etnocultură și etnonațiune și a modelelor identitare, atitudinale și acționale (în plan cultural și politic) fundamentale implicate de acestea l-au condus pe Neumann la evidențierea caracterului mitic al statului-națiune, potențial generator de conflicte etno-naționale. Totodată, cartea admite, implicit, nevoia esențială de mit (în calitate de componentă a oricărui model identitar) atunci când pledează pentru construirea mitului (rațional) civic al trecutului european comun ca premisă necesară a apariției „identității social-civice” și a „patriotismului constituțional” ca alternativă la mitul statului-națiune (p. 79). Acesta este contextul în care este propus conceptul de identitate multiplă ca negare a oricărei teorii a valorilor absolute, a ierarhiilor și exclusivismului, indiferent de criterii. Determinată de apartenența la mai multe tradiții culturale și lingvistice care neutralizează nevoia unei identificări etnocentrice, exclusiviste, cu o singură asemenea tradiție, identitatea multiplă este prezentată atât ca o realitate (proprie unor spații și grupuri restrânse), cât și ca un model funcțional alternativ, necesitând fundamentare juridică în vederea extinderii pe spații cât mai largi.
Deși studiul conceptelor și al implicațiilor lor, asupra cărora se concentrează cartea, acoperă zone europene extinse și diverse, el converge, treptat, către impactul și transfigurarea acestor idei în spațiul central și est-european, cu deosebire în cel românesc. Această structurare a lucrării nu este motivată de vreo competență limitată a autorului (foarte bun cunoscător al genezei și circulației ideilor politice și modelelor culturale europene, de la Renaștere încoace), ci de naționalitatea publicului-țintă majoritar, precum și de persistența potențialului conflictual, xenofob și de intoleranță în general, alimentat de supraviețuirea modelelor organiciste — etnocultural și etnonațional — și de confuziile conceptuale (referitoare la ele) din discursul identitar românesc. Astfel, ultimul capitol investighează originea, evoluția și semnificațiile principalelor fundamente conceptuale (i.e. neam, etnie, nationalitate, popor) ale acestor modele — între care cel de neam ocupă un spațiu prioritar datorită conotațiior sale pronuntat consangvine —, evidențiind dominanta lor romantică. Această insistență critică desfășurată mai amplu decât în cazul altor culturi a atras acuze de unilateralitate (uneori, vecine cu atribuirea de antiromânism autorului). Imputarea este total nejustificată: privită în ansamblu, cartea se referă, pe același ton, la vehiculări exclusiviste ale noțiunilor identitare, identificate la nivelul altor culturi politice, precum cea germană sau maghiară din România (e.g. p. 104–105).
Importanța unei asemenea perspective (din nefericire, nedevenită mainstream nici până astăzi) este confirmată, la nivel internațional, printre altele de interesul pe care i l-a arătat o instituție mass-media atât de importantă precum Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, care a publicat în foileton, în jurnalul său electronic (RFE/RL Newsline), discuția centrată în jurul conceptului de neam ori recenziile apărute în publicația culturală ungară Regio și în revista prestigioasei „School of Slavonic and East European Studies” de la Londra. Mult mai recent, interesul și publicarea versiunii revizuite a cărții în limba engleză de editura londoneză Scala din Londra reprezintă un adaos grăitor la acest palmares și o dovadă a menținerii actualității abordării. În țară, cartea s-a bucurat dintru început de o atenție semnificativă, atât sub forma rezistenței la ideile pe care le avansează, cât și sub cea a receptării lor pozitive, reflectate de dezbateri, cronici, polemici, precum și de marele număr de cititori care au cumpărat-o.
Fidelă nuanțelor și deschiderilor spre alteritate, Kin, People or Nation? combate formula rigidă a umanismului iluminist pentru ca schimbarea radicală, gîndirea diferenței (cum e, credem, și cea propusă prin intermediul identității multiple, ori a mitului civic) să devină posibilă. Indiscutabil, binevenita reluare a acestei cărți reprezintă mai mult decât afirmă Victor Neumann, cu modestie, în Concluzii. Acum lucrarea, inițial îndreptată către un auditoriu preponderent român, îl transcende incluzându-l totodată în explicarea, destinată altor spații lingvistice, a dominantelor lui culturale. Cartea se recomandă ca o lectură mai mult decît utilă unui spectru relativ larg de cititori, respectiv tuturor celor preocupați de raportul dintre identitatea individuală și cea de grup, de crizele și conflictele pe care acesta le poate declanșa, de cadrele ideatice și emoționale care i-au generat diversele forme și manifestări. Politicienilor, încă atât de fideli stereotipurilor retorice echivoce ori speculativismului infantil al inducțiilor incomplete, le-ar putea servi drept ghid de căutare a sensurilor și semnificațiilor precise ale termenilor-cheie proprii discursului politico-juridic identitar și de articulare a unor soluții constructive ale convergențelor și comunicării interculturale, interidentitare.
Printre istoricii exegeți foarte avizați din mari universități vestice care au apreciat această lucrare se numără Hans-Erich Bödecker de la Institutul de Istorie Max-Planck din Göttingen și Dan Stone de la Universitatea din Londra. Astfel, cel dintâi subliniază, în cuvântul său înainte la ediția lucrării publicată de Editura Scala din Londra (și în cea mai recentă ediție în limba română apărută la Editura Mega din Cluj) că în condițiile „revenirii și răspîndirii îngrijorătoare a naționalismului sub forma unor puternice idei de identitate culturală și/sau politică”, lucrarea lui Victor Neumann propune o nouă perspectivă asupra „relației unitate-diversitate în cadrul comunităților culturale și politice” constituind „o substanțială pledoarie pentru recunoașterea celuilalt, a culturii celuilalt, a comunității politice a celuilalt”. La rîndul său, Dan Stone remarcă, în comentariul publicat pe coperta a patra a aceleiași ediții a cărții, faptul că „într-o epocă în care iraționalele fantezii despre identitate par să devină dominante, când mulți par să nu știe sau au uitat unde duce o astfel de gândire, Neumann reprezintă vocea atât de necesară a rațiunii”.
Florin Lobonț
