O primărie din vestul țării anunţă restructurări şi o reducere cu 20 milioane lei a cheltuielilor salariale

226

Primăria Arad va propune o organigramă redusă, după ce a prevăzut în proiectul de buget pe 2021 o diminuare a cheltuielilor de salarizare cu 10 milioane de lei, iar anual economia ar urma să fie de peste 20 de milioane de lei prin comasarea unor servicii şi birouri.

Primarul oraşului, Călin Bibarţ, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că proiectul de buget ce va fi afişat la transparenţă publică prevede reducerea cheltuielilor de personal. Edilul nu a precizat câte posturi vor fi reduse, afirmând că va face publice aceste informaţii săptămâna viitoare. El a spus, totuşi, că anual se vor economisi cel puţin 20 de milioane de lei la capitolul salarii.

Primarul municipiului Arad a adăugat că, având în vedere parcursul administrativ al proiectului de restructurare, în acest an se vor economisi 10 milioane de lei, în şase luni, la capitolul salarizare.

Călin Bibarţ a adăugat că nu vor fi reduse salariile, ci se vor opera reduceri de personal, restructurări de direcţii, servicii şi birouri, unele urmând să fie comasate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.