Timișoara nu riscă să piardă finanțarea europeană, anunță edilul Nicolae Robu. Mai multe proiecte realizate cu bani europeni nu vor putea fi finalizate la timp, până pe 31 decembrie, cu excepția centrului istoric.
Vorbim despre proiectele de reabilitare/anvelopare a blocurilor, reabilitarea liceelor Calderon, Lenau, C.D. Loga, lucrările de amenajare a malurilor Begăi, etc. Potrivit primarului, sumele care se vor pierde sunt mici și vor fi acoperite de la bugetul local sau cel de stat.
”La unele blocuri nu va fi sută la sută absorbție până la sfârșitul anului. Dar nimic semnificativ nu se va produce. Liceul Lenau va fi gata, partea de interior. Însă, Loga și Calderon nu vor fi gata sută la sută în acest interval. La centrul istoric firma Romprest și-a terminat lucrările. Acum ne prezintă ultima factură, drept urmare pe contractul Romprest sută la sută absorbție. Promisiunile liderilor firmei Corint, care lucrează la descoperirile arheologice, sunt că vor termina și ei la sfârșitul anului tot ce au de făcut. Malurile Begăi sunt aproape gata, absorbția este de sută la sută”, spune edilul – șef, Nicolae Robu.
În plus, autoritățile anunță că săptămâna viitoare vor fi inaugurate lucrările la malurile Begăi, centrul de competență în automotive și amenajările de la Maternitatea Odobescu.