S-a tot vorbit în ultima vreme de introducerea parcărilor cu plată în cartiere. Această măsură luată de cei de la Recons SA Arad, o societate care aparține Consiliului Local Municipal, a fost contestată de mulți arădeni, fie că sunt din Micălaca, Aradul Nou, Vlaicu, Grădiște sau Bujac.
Un tabel apărut pe site-ul societății Recons ne arată și prețurile abonamentelor pentru parcări în funcție de zonele în care se află.
Astfel, am aflat că rezervarea pentru un an a unui loc pe Bulevardul Revoluției îl costă pe arădean, sau pe o societate din Arad, nu mai puțin de 10.800 de lei, adică peste 100 de milioane de lei vechi! Dacă rezervarea se face pe o lună, atunci acel loc costă 900 de lei, adică aproximativ valoarea lunară a unei chirii la un apartament cu două camere! Astfel, pentru doar 6 metri pătrați, arădeanul plătește cât pentru 70 de metri pătrați!
„Trag și pielea de pe noi. Le trebuie numai bani, bani, bani… Noi ăștia din cartiere unde să parcăm?”, se plângea Marcel, un șofer din Arad.
Tabelele de mai jos sunt preluate de pe siteul reconsarad.ro:
sursă: specialarad.ro