Licitația pentru desemnarea unui constructor pentru a realiza bucata lipsă din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva a trecut de partea de depunere a ofertelor și o singură asociere de firme s-a înscris.
„Până la termenul limită, a fost depusă o singură ofertă de către: ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. Comisia de Evaluare va analiza în această etapă oferta depusă, respectiv Propunerea Tehnică și Propunerea Financiară în conformitate cu prevederile Documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice și cu respectarea termenelor legale privind evaluarea ofertelor”, a transmis CNAIR.
Valoarea estimată a ofertei este de 1,3 miliarde de lei, fără TVA, pentru traseul de 9,13 km, din care 2,13 km de tunel. Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare și 28 de luni execuție, conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire. Mai exact, 2025! Conform condițiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km.
Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platformă de 11,25 m. Reamintim că Etapa I a procedurii de licitație restrânsă a fost finalizată în data de 27.10.2021, fiind transmise totodată și invitațiile de participare la Etapa a II-a a procedurii – Etapa de depunere a ofertelor, către cei 6 candidați precalificați la prima etapă.