Secțiile de votare s-au redeschis duminică dimineața, începând cu ora 7.00. În prima zi a referendumului pentru familie prezența la vot a înregistrat un istoric negativ fiind de doar 5,72%, în timp ce în Diaspora și-au exercitat dreptul de vot 45.797 de români, informează Mediafax.
Biroul Electoral Central a anunțat, sâmbătă seara, că la închiderea secțiilor de votare, în cadrul referendumului pentru familie, prezența a fost de 5,72%. Din totalul de 18.278.496 de votanți înscriși pe listele permanente, în prima zi de referendum și-au exercitat dreptul 1.046.583 de oameni, reprezentând 5,72% din total.