Pentru că la noi în politică trebuie să fie totul complicat și nimic nu poate decurge lin, finalul de an aduce un nou scandal între principalii protagoniști ce au pâinea și cuțitul.
În ultima zi lucrătoare a lunii ce încheie anul, a avut loc ședința CSAT. Cea mai importantă problemă ar fi fost numirea noul șef de al Statului Major al Armatei.
Președintele Iohannis l-a refuzat pe cel propus de ministrul Apărării. Inabilitatea celor ce sunt implicați, ce nu au luat o marjă de timp și au lăsat totul pentru ultimul moment, a dus la un nou frecuș inutil între Președenție și Guvern.
Senatorul timișan Nicu Fălcoi are o opinie personală pe această temă.
Situația petrecută astăzi în cadrul ședinței CSAT ar fi putut fi evitată dacă Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, ar fi avut disponibilitatea să se consulte, dacă nu cu toate forțele politice, cel puțin cu Președintele României, înainte de a face o propunere pentru funcția de Șef al Statului Major al Apărării.
Dintr-un orgoliu mai mult decât nepotrivit, după părerea mea, sau în urma unor „indicații” foarte prețioase (cred că, mai degrabă, acesta este motivul), se pare că acesta, însă, nu a făcut-o.
Blocajul din CSAT își arată efectele, ambele părți nefiind dispuse să se consulte în acest for decizional și, astfel, deciziile Guvernului si ale Președinției par să fie mai mult lovituri surpriză aplicate părții adverse decât exprimarea unor poziții.
Conform articolului 39 alin(5) din L 346/2006 :
„(5) Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit LOCŢIITORUL ACESTUIA SAU UNUL DINTRE ŞEFII CATEGORIILOR DE FORŢE ALE ARMATEI.”
La o interpretare ad litteram a legii (ceea ce se pare că a și ales să facă președintele!), rezultă că dintre cei șase generali – pe care i-am nominalizat, de altfel, într-o analiză făcută după anunțul legat de faptul că ministrul Apărării a decis să nu mai prelungească mandatul generalului Ciucă pentru funcția de Șef al Statului Major al Apărării – rămân doar patru: Tonea, Mîrșu, Pană și Uifăleanu. Scarlat și Anastasof, deși au fost șefi de categorii de forțe armate și au trei stele, nemaifiind pe funcție, au fost excluși de președinte.
În opinia mea, președintele Klaus Iohannis a greșit foarte mult atunci când nu a expus foarte clar argumentele legale pentru refuzul său. Prin aceasta, nu a făcut altceva decât să dea apă la moară celor ce văd o conspirație mondială în tot și-n toate.
Au mai apărut ulterior, cu declarații abracadabrante, și tot felul de „specialiști” care îi iau apărarea președintelui, dar care îi fac mult mai mult rău.
Nu, nu este nicio situație deosebită care să necesite prelungirea mandatului generalului Ciucă și, în mod normal, acesta trebuia înlocuit.
Cu cine? Abia aici intervine partea de dezbătut. Iar o discuție anterioară ar fi scos acest subiect din zona politicianistă în care a fost aruncat acum.
Pentru decretul de prelungire a mandatului este cât se poate de clar că președintele nu avea nevoie de acordul nimănui și că, în situația în care vor ajunge la o înțelegere, generalul Ciucă poate fi schimbat oricând, situația lui fiind provizorie.
Ce trebuie să se întâmple acum? Foarte simplu!
Ministrul Apărării Naționale și Președintele trebuie să se așeze la masă și să discute până ajung să fie de acord unul cu altul. Rezolvarea rapidă a unei numiri oficiale ar evita două efecte negative majore în 2019: blocarea adoptării unor decizii majore pe termen mediu și lung la nivel SMAp, câtă vreme va fi desemnat un locțiitor provizoriu, care nu va avea mandat, și al doilea efect – avizele șefului SMAp pentru procedurile privind programele și achizițiile ar trebui date de un general confirmat pe funcție, și nu de un locțiitor.
Armata nu merită să fie târâtă în acest război politic!