O nouă metodă de înșelăciune face victime. Cum a rămas o femeie fără peste 10.000 de lei

237

Hoții se reorientează! Mai nou, femeile au început să bată la ușa victimelor, și nu bărbații, ca în majoritatea cazurilor de până acum. Cazul unei pensionare de 84 de ani, din Bârlad, a șocat! Aceasta a rămas fără o sumă colosală: 12.000 de lei!

Potrivit polițiștilor, două femei au intrat în casa pensionarei cu pretextul de a-i dona niște fructe. Suspecta a intrat în vorbă cu aceasta, a fost invitată în locuință și, la un moment dat, a întrebat gazda dacă nu are să-i schimbe o bancnotă de 500 de lei. Pensionara s-a dus în camera unde avea banii și s-a întors cu aceeași sumă, dar cu mai multe bancnote.

În timp ce o conducea pe „binefăcătoare” spre ușă, a observat că în holul locuinței sale se mai afla o femeie, iar din discuțiile purtate între cele două reieșea că se cunosc.

După ce au plecat cele două „musafire”, bătrâna a observat că a fost victima unei infracțiuni, fiind păgubită de 12.000 de lei, și a anunțat poliția.

sursa – realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.