O nouă materie va fi predată în liceu

156

O nouă materie opţională pentru liceeni. De anul viitor, elevii din clasele a noua şi a dosprezecea vor putea studia Istoria recentă a României. Potrivit Ministerului Educaţiei, programa va urmări parcursul ţării noastre de la 23 august 1944 până în 1989.

Sunt incluse şi momentele importante din perioada postcomunistă, din 1990 până în 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană. Materia va fi predată de profesorii de istorie.

Programa cursului face parte din oferta de cursuri opţionale propusă elevilor şi profesorilor de istorie de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în cadrul Curriculum-ului la decizia şcolii (CDS). Disciplina prezintă o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI.

Noul curriculum susţine o abordare flexibilă prin ponderarea studierii evenimentelor în favoarea ansamblului şi a perspectivei asupra trecutului, respectiv prin aprofundarea şi interpretarea trecutului în locul memorării unor serii cronologice şi al istoriei de tip narativ şi enciclopedic.

Conţinuturile programei sunt grupate în patru capitole. Fiecare capitol corespunde etapelor, general acceptate, în care a evoluat România de la 23 august 1944 până în 1989. Ultimul decupaj este perioada parcursă din 1990 până în 2007 (anul integrării României în Uniunea Europeană), an considerat un reper important al evoluţiei istoriei contemporane. Criteriul de referinţă în fixarea acestor perioade cronologice îl reprezintă proiectele de ţară disputate şi asumate de către actorii politici şi ai societăţii civile în fiecare dintre aceste perioade.

Programa disciplinei Istoria recentă a României susţine finalităţile cursului general de istorie prin setul asumat de valori şi atitudini şi prin competenţele generale şi specifice pe care le promovează. Ea propune un demers didactic realizat din perspectivele educaţiei pentru drepturile omului, educaţiei pentru diversitate, educaţiei pentru dimensiunea de gen, a perspectivelor multiple asupra istoriei, a problemelor sensibile şi controversate, a strategiilor de argumentare, negociere şi cooperare, dar şi a utilizării surselor multiple de informare şi documentare.

Programa cursului opţional Istoria recentă a României face parte dintr-un pachet educaţional care va cuprinde manualul pentru Istoria Recentă a României, ghidul profesorului şi un ghid multimedia. Documentul poate fi consultat aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.