2.1 C
Timișoara
marți 19 noiembrie 2024

O nouă ediție a Galei Premiilor USAMVB FOTO-VIDEO

Zeci de profesori răsplătiți pentru munca depusă



A intrat de aproape un de deceniu în obișnuința Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I” Timișoara să-și omagieze în mod festiv toți truditorii cu mintea pentru rezultatele deosebite din anul ce se încheie. Exelența în orice activitate este fitresc să fie răsplătită. Zeci de studenți dar și cadre didactice implicate în cercetare s-au aflat pe o onorantă listă a celor ce aduc un plus de notorietate universității lor.

La finalul anului 2019 a avut loc a opta ediție a a Galei Premiilor 2019 a USAMVB. Evenimentul a umplut, ca de fiecare dată, la refuz marea aulă a instituției. Și pentru că știința se imbină atât de armonios cu actul cultural totul a fost inclus într-un spectacol muzical-artistic ce a insoțit înmânările de diplome.

Arta a fost prezentă deja de la intrarea în sală. Holul generos al Rectoratului a găzduit o expoziție de de o factură aparte. Lucrările de artă plastică ale cunoscutei pictorițe Silvia Trion, lector al a facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest a adus un strop de frumos în sufletele privitorilor.

Gala a fost deschisă cu acordurile unui concert oferit de Orchestra simfonică a studenților.

Profesori, cercetători dar și angajați ai instituției, au fost felicitați și apreciați în mod public pentru implicarea în diferite proiecte. Majoritatea au avut un evident caracter de noutate în domeniul abordat.
Astfel, au fost acordate mai multe premii, pe patru secțiuni distincte.
„Și anul acesta ne-am gândit să fim împreună întrega comunitate academică. În prima parte a evenimentului se va desfășura Gala Premiilor USAMVB. Am structurat-o pe patru secțiuni , evident luând în considerare cercetarea în universitate, partea de didactică și în mod special contribuția studenților. O importanță deosebită am acordat-o parteneriatului în una din secțiuni cu mediul preuniversitar, avem plăcerea să fie alături de noi inspectori școlari de la câteva inspectorate din țară. Sunt aici al]turi de noi și directori și reprezentanți ai liceelor din aproximativ șapte sau opt județe. Sunt aici pentru că dorim să îi premiem, să le arătăm faptul că tratăm cu foarte multă seriozitate relația cu dumnealor. Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani relația noastră cu liceele și cu tinerii din licee a devenit din ce în ce mai strânsă.

Avem câteva rezultate deosebite începând de la contracte extrem de importante pe care le-a semnat universitatea, ced sunt acum în derulare, lucrări științifice cu vizibilitate foarte bună, fie că vorbim de Revista Science, de anumite publicații cotate în baza de date internaționale, cu factori de impact foarte bun aflat în zona roșie, în zona galbena sau ăn cea gri, aspect care este foarte important deoarece pune în evidență calitatea rezultatelor diseminate în asemenea reviste și conferințe, de care v-am povestit”, spune rectorul Popescu.

„Noi ca universitate, pe lângă faptul că punem în evidență calitatea și excelența în cercetare și în zona didactică, am găsit de cuviință să premiem pe cei care s-au afirmat pe aceste sectoare. Și vorbim de premii substanțiale ( între 1000 de lei și 1000 de euro) în funcție de locul pe care l-a ocupat fiecare dintre colegii noștrii pe parcursul acestui an calendaristic.

Am sesizat, atunci când am studiat în comisia de analiza proiectelor și a lucrărilor științifice o creștere substanțială, vis a vis de numărul de lucrări care au fost publicate care sunt vizibile în bazele de date internaționale cu vizibilitate foarte bună!” a mai explicat rectorul USAMVB, profesorul doctor Alin Cosmin Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

A treia ediție a cursului „Advanced Diplomacy for Peace, Security and Defence”

În perioada 11-13 noiembrie 2024 s-a desfășurat la Bruxelles a treia ediție a cursului de formare de competențe avansate in diplomație si securitate, “Advanced...

Canton 6 – cum arată “restructurarea urbană” a administrației USR pentru săracii Timișoarei de la periferia orașului | FOTO-VIDEO

Scene de secol 19, cu “străzi” desfundate de noroi, oameni la limita sărăciei, cu mulți copii, care trăiesc într-o mizerie cruntă, în colibe de...

Citește și :