1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

O nouă clădire superbă a Timișoarei intră în renovare

Colegiul Tehnic Emanoil Ungureanu din Timișoara intră în reabilitare după ce a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de proiectare și execuție a lucrărilor.

Clădirea istorică a fostei școli de arte și meserii, construită în anul 1900 este situată în Piața Huniade din Timișoara.

Contractul are o valoare de 17.982.510 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 21 luni de la emiterea ordinului, din care 3 luni pentru proiectare iar restul pentru execuție.

Primăria Timișoara a semnat în 18 decembrie 2019 contractul de finanțare din fonduri europene, potrivit căruia valoarea totală a proiectului este de 32.948.274,33 lei, TVA inclus, valoarea eligibilă: 29.336.879,86 lei şi valoarea nerambursabilă: 4.732.038,70 lei.

Pe lângă reabilitarea clădirii în contract mai figurează achiziţia de echipamente IT, materiale didactice moderne şi materiale specifice pentru documentare, pentru creşterea accesului la informaţie şi crearea bazelor pentru utilizarea noilor tehnologii, creşterea accesibilităţii la serviciile educaţionale.

Lucrarea a fost adjudecată prin licitație de un consorțiu format din Constructim (lider) – Extra-Prompt, Atelierul Arhitext, care vor lucra cu subcontractanții CBM Elpro Instal, Prodao-Ing și Biconect.

Lucrările de construcții-montaj care vor fi realizate vor avea termen de garanție de minim 5 ani.

„Copiii Timișoarei merită să învețe în școli decente, iar fondurile europene sunt o șansă pentru a reabilita și dota cât mai multe unități de învățământ din oraș. Infrastructura educațională merită toată atenția noastră, după ani în care multe grădinițe, școli și licee au fost lăsate în paragină.”, spuneviceprimarul Ruben Lațcău.

Sursa: www.radiotimisoara.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :