O nouă autostradă va lega Timișoara de Serbia! Anunțul de ultimă oră al Guvernului

1202

Premierul viorica Dăncilă a anunțat astăzi că se fac demersuri pentru viitoarea autostradă care va lega România de Serbia.

Proiectul referitor la drumul de mare viteză Timişoara – Pancevo este susţinut la nivel politic de ambele ţări a declarat, vineri, la Varna, prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că acesta ar putea fi concretizat în viitorul apropiat.

„Proiectul privind drumul de mare viteză Timişoara – Pancevo este susţinut la nivel politic de ambele părţi şi suntem încrezători că el se va concretiza în viitorul apropiat. La nivel tehnic, a fost stabilit calendarul pentru implementarea etapei de reavizare a studiului de fezabilitate”, a afirmat premierul Dăncilă în cadrul unei declaraţii de presă comune cu preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi cu premierii bulgar, Boyko Borissov, grec, Alexis Tsipras, şi israelian, Benjamin Netanyahu, declaraţie de presă transmisă pe pagina de Facebook a Guvernului român.

Totodată, Dăncilă a precizat că schimburile comerciale dintre România şi Serbia au crescut constant în ultimii ani.

„Relaţia bilaterală excelentă cu Serbia – cu care vom aniversa 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice în 2019 – se reflectă cel mai bine în nivelul schimburilor comerciale, care au crescut constant în ultimii ani. Suntem încrezători că această tendinţă crescătoare va fi menţinută şi în continuare, având în vedere potenţialul oferit de economiile noastre (…). Privim cu optimism spre anul 2021, când Timişoara şi Novi Sad vor fi capitale culturale europene, ceea ce va oferi ocazia promovării unor proiecte comune”, a spus Dăncilă.

Ea a arătat că preşedintele Vucic a relatat la Varna „provocările cu care se confruntă în parcursul european al Serbiei”.

„Suntem încrezători că negocierile pot avansa într-un ritm mai rapid, pe baza meritelor proprii, a îndeplinirii tuturor angajamentelor şi criteriilor prevăzute în Tratatul Uniunii Europene”, a mai afirmat Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.