O nouă arie naturală protejată din marginea Banatului a fost inclusă în rețeaua Natura 2000

543

Timișoreanul a auzit fără îndoială de Nădlac. Localitatea e la o oră de mers față de orașul nostru dar din păcate este cunoscută doar pentru punctul de trecerea frontierei. Sau și mai rău, unii pomenesc doar cozile interminabile de la vamă, din anii trecuți.

Puțini știu însă că acolo se află un complex de iazuri, canale, bălți exploatate ca pescarie. Iar toată aria este plină de păsări de baltă și alte vietăți destul de rare. Recent Guvernul a inclus această zonă în rețeaua ecologică europeană Natura 2000 alături de alte 22 de locuri asemănătoare din toată țara. Astfel 23 de noi situri din România devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene și sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică.

Reţeaua Natura 2000 din România cuprindea 383 de Situri de Importanţă Comunitară (SCI), respectiv 148 de Situri de Protecţie Avifaunistică (SPA). În Uniunea Europeană, Natura 2000 acoperă 18% din suprafaţa terestră şi 4% din cea a mărilor, fiind cea mai mare reţea de arii protejate din lume, cu 1,039 milioane de kilometri pătraţi.

România adăposteşte cele mai valoroase ecosisteme din Europa pe aproximativ 1,6 milioane de hectare (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, parcuri naţionale, parcuri naturale, monumente ale naturii), la care se adaugă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu cele 580.000 de hectare.

Ariile naturale protejate înfiinţate în România, inclusiv siturile Natura 2000 – arii naturale protejate de interes European – reprezintă 23% din suprafaţa ţării, iar din acest areal pădurile reprezintă 45% din fondul forestier naţional. Parcurile naţionale şi naturale (fără Delta Dunării) reprezintă doar 5% din suprafaţa României.

Conform datelor publicate la sfârşitul lunii ianuarie 2016 de Societatea Ornitologică Română (SOR), România deţinea, la nivelul anului 2015, un număr de 1.486 de arii naturale protejate, în creştere cu 156,6% faţă de anul de referinţă 1990. Statistica prezentată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de mediu indică faptul că, la sfârşitul anului trecut, pe plan naţional existau 13 parcuri naţionale şi 15 parcuri naturale. De asemenea, prin includerea acestor zone în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000, se estimează că suprafaţa acoperită de ariile de protecţie specială avifaunistică va fi în concordanţă cu suprafaţa ariilor de importanţă avifaunistică (IBA), recunoscute de către BirdLife International şi totodată de către CE.

balta

Declararea de noi arii de protecţie specială avifaunistică va contribui, în principal, la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar, dar va da și factorilor interesați posibilitatea să administreze aceste arii și să acceseze fonduri pentru România din bugetul UE. Nu în ultimul rând, se asigură conformarea României la cerințele țintei 1 din Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea 2020, respectiv finalizarea desemnării siturilor Natura 2000.

Lista noilor arii de protecție special avifaunistică cuprinde:

1.Acumulările Sârca – Podu Iloaiei
2.Ciobănița-Osmancea
3.Coridorul Ialomiței
4.Defileul Crișului Alb
5. Galicea Mare- Băilești
6.Goicea-Măceșu de Sus
7.Iazul Mare – Stăuceni – Drăcșani
8. Mlaștina Iezerul Dorohoi
9.Lacul Ciurbești-Fânațele Bârca
10.Lacurile din jurul Mascurei
11. Lunca Buzăului
12. Lunca Mijlocie a Argeșului
13. Mânjești
14. Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea
15. Pescăria Nădlac
16. Piatra Craiului
17. Plopeni-Chirnogeni
18. Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbăvăţului
19.Râul Prut
20. Tinovul Apa Lină – Honcsok
21.Valea Elanului
22.Valea Izei și Dealul Solovan
23.Valea Râului Negru

varfurile-arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.