Era a patra oară când îl vizita, săptămâna asta. A patra noapte. Nu mai avea nicio îndoială: taică-su era strigoi! Îi spusese și lui unchi-su, dar ăla a dat din mână și a zis fugi d-aci. I-a spus și lu’ a bătrână, iar femeia și-a făcut cruce. Pe ea n-o bântuise Grigore, n-auzise nimic prin casă, nici scârțâit de uși, nici pași, nici haine căzute din cuier. Dar asta nu însemna că fiu-su nu era strigoi. Și i-a spus nepotului ce să facă: să ia țărușul cel mare, cu care priponesc calul, un ciocan, să meargă noaptea în cimitir și, la 12 fix, să bată țărușul în mormânt. Nu trebuia să-l dezgroape pe Grigore, săracu’, nu trebuia să-l scoată din sicriu. Dar are efect, că tata e la doi metri sub pământ? a întrebat bântuitul. Da: e ca și cum l-ar fixa cu țărușul în pământ, ca să nu mai iasă de acolo niciodată.
Ar fi chemat un prieten cu el, o rudă, dar cui să-i spui că mergi în cimitir ca să omori un strigoi? Și nu orice fel de strigoi, ci tocmai pe tac-tu! S-a hotărât să facă asta luni noaptea. După ce a pus țărușul și ciocanul într-un sac de rafie, a luat pe el mantaua groasă, soldățească, a băgat în buzunar o lanternă și a pornit. N-avusese noroc de lună, era o beznă chioară. Sta să ningă. Prima ninsoare din iarnă. Ar fi trebuit să mai ia pe cineva cu el. Îi era frică.
A ajuns aproape transpirat în cimitir. Mormântul lui taică-su părea neumblat. Și-a făcut o cruce, a pus lanterna jos, a scos țărușul și ciocanul din sac, s-a lăsat pe ciuci și a căutat locul pe unde ar fi trebuit să fie inima mortului. S-a uitat la ceas, apoi de jur-împrejur, a fixat țărușul, l-a strâns bine în pumn, a ridicat ciocanul, a zis Doamne-ajută și a lovit cu putere. A mai dat o dată, și încă o dată, și încă o dată. Tărușul a intrat tot. A dat să se ridice în picioare. Dar n-a putut, era prins. Strigoiul îl prinsese de manta și nu-i mai da drumul. A urlat îngrozit, a încercat să scape, dar ta-su îl ținea strâns și îl trăgea spre el, în pământ. A mai urlat o dată și s-a smucit cât a putut. L-au găsit mort a doua zi, pe la 11 dimineața. Avea părul complet albit. De la frică, a spus medicul legist. Cum de frică făcuse și infarctul.
Ghinionul dracului, a zis legistul: să treci țărușul prin pulpana mantalei, să nu vezi asta și să te sperii de moarte, crezând că te-a prins strigoiul.