Poliţiştii din Anina cer ajutor pentru găsirea unei minore care a plecat de la domiciliul său și, până în prezent, nu s-a mai întors. Cei care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
La data de 3 iulie a.c., poliţiştii din Anina au fost sesizați de către o femeie din localitate cu privire la faptul că fiica ei minoră ADRAGĂI VASILICA IONELA în vârstă de 16 ani a plecat voluntar de la domiciliu din data de 30 iunie a.c. și până în prezent nu a mai revenit.
Au fost demarate toate activitățile procedurale, polițiștii efectuând investigații pentru identificarea minorei.
Semnalmente: înălţime 1,53 metri, fața ovală, ochi verzi, păr șaten.
La data dispariţiei, minora purta un tricou roz, blugi albi, iar în picioare era încălțată cu teniși colorați.