În al cincilea an de activitate, Asociaţia De-a Arhitectura lansează un nou proiect, Urban Up!, prin care își diversifică portofoliul cu încă o grupă de vârstă, cea a liceenilor. Sub egida programului Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun, proiectul a fost selectat în urma unui concurs în domeniul proiectelor educaționale.
Urban Up! Mediu construit pentru liceeni – conduce 1000 de liceeni din 7 orașe din România să înțeleagă și să își iubească orașele, să fie mai atenți la calitatea mediului construit, la valorile de patrimoniu, la felul în care locuim împreună spațiile orașelor. Liceenii sunt așteptați la 50 de ateliere susţinute de profesionişti ai mediului construit (arhitecţi, urbanişti, antropologi şi ingineri) începând cu luna septembrie 2017.
Scopul proiectului Urban Up! este de a trezi interesul şi a focaliza atenţia liceenilor asupra orașului și de a oferi metode de lucru testate deja, care pot fi ulterior folosite de cadre didactice, de organizații non-guvernamentale, de autorități publice locale, pentru ca mediul construit să fie obiect de studiu și reflecție și pentru ca perspectiva liceenilor asupra mediului construit să conteze. La finalul proiectului, rezultatele vizibile ale participarii la ateliere vor fi prezentate actorilor locali relevanți din fiecare oraș, dar și online, pe pagina proiectului, pentru a servi drept referință, în viitor, pentru activități legate de oraș derulate în licee sau în afara lor.
Atelierele gratuite organizate la final de săptămână se vor desfăşura în București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara. Ele vor fi susţinute pe baza unor scenarii educaţionale scrise de specialişti din reţeaua De-a arhitectura, selectate (în luna mai) de un juriu competent: Geta Costescu – psiholog specializat în pedagogie pentru adolescenți, Elena Ștefan – inspectorat școlar al municipiului București, Șerban Iosifescu – președinte ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), Mihai Iacob – cercetător la ISE (Institutul de Științe ale Educației) şi arh. Mina Sava – președinte Asociaţia De-a Arhitectura.
Cele 9 scenarii educaţionale câştigătoare au fost adaptate contextului specific din fiecare oraș unde se vor organiza atelierele pentru liceeni chiar de către cei care vor servi drept facilitatori, în cadrul unui program de formare a formatorilor ce a avut loc în luna iunie, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România (UAR). Programul, ce a avut 22 de participanţi din întreaga ţară, profesionişti ai mediului construit, a fost conceput de Claudia Pamfil, manager programe de formare în cadrul asociaţiei şi arhitect/urbanist cu experiență de formator pentru adulți.