2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

O mașină de poliție implicată într-un accident cu victime

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 17.10, poliţiştii orașului Oțelu Roșu au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza orașului Oțelu Roșu a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a rezultat faptul că 3 polițiști ai orașului Oțelu Roșu au fost angrenați într-o acțiune ce viza reținerea unui bărbat de 31 de ani, din localitatea Vama Marga, urmărit național pentru infracțiuni la regimul circulației.
După identificarea și reținerea acestuia în localitatea Vama Marga, polițiștii, împreună cu bărbatul, s-au deplasat cu autospeciala din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș Severin către sediul Poliției orașului Oțelu Roșu.
Pe strada Hațegului din Oțelu Roșu, în dreptul imobilului cu numărul 35, autospeciala Poliției a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de către o tânără de 22 de ani, din Reșița.
Aceasta se deplasa cu viteză redusă întrucât intenționa să efectueze virajul la stânga.

Până în momentul de față nu se poate stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a polițiștilor, care au fost transportați pentru îngrijiri medicale la spitalul din Caransebeș și ulterior la spitalul din Timișoara și rănirea ușoară a bărbatului urmărit național, pasager pe bancheta din spate a autospecialei de poliție, a conducătoarei auto de 22 de ani și a pasagerei aflată cu aceasta în autoturism, care au fost transportați la spitalul din Caransebeș.
Se continuă cerectările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Citește și :