O mamă îşi bate cu bestialitate fetiţa de numai doi ani. „Eu pe tine te omor! Unde-i cuţitul, că o tai?” VIDEO

117

Poliţiştii constănțeni au pornit o anchetă după ce imaginile cu o mamă care-şi bate fetiţa de numai doi ani au apărut pe reţelele sociale.

Oamenii legii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa au demarat o anchetă după ce imaginile cu o femeie care-şi loveşte crunt fetiţa au apărut în spaţiul public. Aceasta este filmată de un bărbat în timp ce-şi loveşte în mod repetat copilul. Acesta nu intervine, rezumându-se doar la a spune „cum să dai aşa într-un copil?”.

„Eu pe tine te omor! Tu semeni cu tac-tu, eu te omor pe tine! A vrut tac-tu turcoaică? Ia de aici … Unde-i cuţitul, că o tai?”, mai spune femeia în timp ce continuă să-şi lovească fetiţa.

IPJ Constanţa a transmis că au luat la cunoştinţă despre imaginile de pe o reţea de socializare şi au demarat verificările în cauză, stabilind identitatea persoanei. „Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanţa, iar minora agresată, în vârstă de 2 ani, este fiica acesteia. Din primele cercetări, se pare că filmarea ar fi din luna decembrie a anului 2021.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, totodată fiind emis, pe loc, un ordin de protecţie provizoriu împotriva mamei.

VIDEO, AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.