O mamă din zece este minoră, în România. Educația sexuală în școli ar putea eradica acest fenomen, precum și avorturile. Video

213

Obligativitatea educației sexuale în școli este o necesitate, spune Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara. În România, tot mai multe minore aduc pe lume copii. În prezent, o mamă din 10 este minoră. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Motivul este lipsa de educație, lipsa de informare și neimplicarea instituțiilor responsabile.

În altă ordine de idei, Romania are și cea mai ridicată rată de avorturi din Europa. Țara noastră are cele mai multe tinere însărcinate din Uniunea Europeana, iar jumătate dintre ele folosesc avortul ca metoda de contraceptie. Acest lucru poate fi cauzat și din lipsa informării și a unei educații sexuale.

“Obligatoriu ar trebui implementată în școli educația sexuală, pentru că din păcate foarte mulți copii nu au de unde să afle aceste lucruri decât din mediul școlar și din punctul meu de vedere, răspunsul meu la întrebare este DA, obligatoriu, pentru că din păcate, din 180.000 de nașteri 11.000 de nașteri au fost la femei tinere, domnișoare sub 18 ani, la minore, este inadmisibil să avem 11.000 de nașteri la minore.” , a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

În prezent, în cele mai multe țări din Uniunea Europeană, educația sexuală este obligatorie în școli, deși diferă la nivel de calitate și conținut. Cele mai bune pe educație sexuală sunt țările nordice, Benelux-ul, Franța și Germania.

Educația sexuală este importantă pentru că reprezintă un mijloc prin care adulții tineri sunt ajutați să se protejeze împotriva abuzului, exploatării, sarcinii nedorite, bolilor cu transmitere sexuală și HIV. Lipsa educației sexuale duce, inevitabil, și la tot mai multe avorturi.

“Avem o rată uriașă a avortului în România. După 27 de ani de la Revoluție, de democrație, nu cred că este normal să ne mândrim că suntem pe primul loc la numărul de avorturi raportate, dacă le mai punem și pe cele neraportate, cred că nu vom fi ajunji în următorii ani, niciodată. Trebuie să ne punem foarte multe probleme și să vedem ce avem de rezolvat în continuare, dacă vrem să avem într-adevăr o țară sănătoasă, un popor sănătos, pentru că din punctul meu de vedere, educația și sănătatea sunt două domenii vitale pentru orice națiune de pe planetă.”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Educația sexuală ar trebui să aibă loc înainte că tinerii să ajungă la pubertate și înainte că aceștia să-și fi dezvoltat modele prestabilite de comportament. Vârstă exactă la care ar trebui să fie furnizate informațiile depinde de dezvoltarea fizică, emoțională și intelectuală a tinerilor, dar și în funcție de nivelul lor de înțelegere.

sursa: televiziunea-medicala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.