Știi, se spune că înainte de a da colțul îți vezi rapid toată viața, de când erai mic și până… în ultima clipă. E, când te îneci, filmul vieții nu-ți rulează. Probabil că sub apă mintea e ocupată să găsească ceva de care să te agăți. Îți spun sigur asta, era să mă înec de patru ori. Niciodată n-am văzut vreo secvență din film.
Daniel a privit cum frumusețea din barcă zâmbește. A continuat să vâslească. O fluierase scurt, de două ori, și ea se oprise din înot. Tăia apa ca o torpilă și trecuse bine de geamandură, putea s-o amendeze, dar nu la amendă îi stătea lui capul. Văzuse pe plajă, în anii de când era salvamar, bunăciunile de pe lume, dar o femeie mai frumoasă decât cea care-i sta la pupa bărcii nu. Nu, nu.
E un curent puternic în zona aia în care erai, bine că te-ai oprit. Oricum te-aș fi ajuns… Mai sunt care nu se opresc oricât ai fluiera, se cred șmecheri, se cred campioni. Sunt pline burțile guvizilor de campioni… Femeia a zâmbit iarăși, s-a aplecat puțin spre stânga și și-a lăsat mâna în apă. Apoi, cu stropii de pe degete și-a umezit buzele. Daniel a rămas câteva clipe cu vâslele în aer, a tras aer în piept și a continuat să scoată barca spre larg. Sper că n-ai rău de mare. Mergem mai încolo, apa își schimbă culoarea, e splendid, merită văzut. Vrei? Da? Să știi că… tăcerea e acceptare.
Nu știa ce să facă, fiindcă nici prin cap nu-i trecea să o ia cu ori te…, ori cobori. Malul era departe, nu se mai zărea, iar ramele continuau să lovească apa de parcă salvamarul și-ar fi căutat cuvintele prin apă. Deodată, femeia s-a ridicat și a sărit în mare. Daniel a zâmbit și s-a ridicat și el, așteptând. Doar că la suprafață n-a mai apărut decât, pentru o clipă, în depărtare, vârful unei cozi mari, ca de pește.