O gravidă de 36 de ani, suspectă de COVID-19, a murit în timp ce aștepta rezultatul testului

3020

O gravidă suspectă de COVID-19 a murit în această dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe din Craiova. Femeia a fost transferată inițial de la Băilești la Filantropia – Maternitate, însă pentru că se simțea foarte rău a ajuns la Spitalul Județean.

Potrivit presei locale, femeia avea 36 de ani și ajunsese la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Nr. 1 din Craiova noaptea trecută. Pacienta fusese transferată de la Spitalul Băilești, la Filantropia, în Craiova, fiind ulterior trimisă la Spitalul de Urgență. Gravida se afla la izolator, în așteptarea rezultatului testului pentru depistarea infecției cu Coronavirus.

Femeia a fost transferată de la Spitalul din Băilesti, care era suport-COVID, la Maternitatea Spitalului Filantropia. Dar pentru că Terapia Intensivă a spitalului nu are acoperire pe COVID, a fost transferată la Spitalul de Urgenţă Craiova, mai scrie Ziarul de Craiova.

Pentru că pacienta avea temperatură şi dificultăți în respirație, saturaţia în oxigen fiind sub 80 unităţi, i s-au prelevat probe pentru efectuarea testului SSARS-COV-19. În acest timp a fost plasată într-un salon izolator, în aşteptarea rezultatului. În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, femeia, care avea o sarcie la termen, și urma să nască, a intrat în stop cardio-respirator.

Nici ea, nici copilul, nu au putut fi salvați.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.