5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

O gospodărie din Banat distrusă de ploile din ultima perioadă!

Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină de urgenţă în cartierul Măceşti din Moldova Nouă după ce o bucătărie de vară s-a prăbuşit peste o persoană, care a rămas prinsă sub dărâmături.

Un echipaj al Secţiei de Pompieri Moldova Nouă, o ambulanţă, dar şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moldova Nouă s-au deplasat de urgență la fața locului. Până la sosirea salvatorilor profesionişti, vecinii victimei s-au mobilizat şi au reuşit să o scoată de sub dărâmături, în stare conştientă. După acordarea primului ajutor de urgenţă la faţa locului, victima a fost transportată la Spitalul din Moldova Nouă.

„Anexa care s-a dărâmat era construită din chirpici şi se pare că evenimentul nefericit s-a petrecut din cauza fenomenelor meteorologice din această perioadă, structura construcţiei fiind afectată de infiltraţiile de apă”, a declarat pentru expressdebanat.ro slt. Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Sursa: expressdebanat.ro

Foto: expressdebanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :