În ziua de 1 noiembrie 2024 s-a prăbușit copertina gării din Novi Sad ucigând 15 oameni, rănind alți doi și șocând o țară întreagă. De atunci asistăm la proteste din ce în ce mai ample, la o tăcere prelungită a autorităților, întreruptă de câteva demisii, precum și la o întreagă pletoră de amenințări, încordări de mușchi, declarații și multă dezamăgire. Un eveniment tragic a dat la o parte cortina propagandei oficiale, iar oamenii au prins curaj să vadă, să înțeleagă, să ceară. Desigur, tragedii au loc peste tot în lume, problema este reacția la acestea, măsurile adoptate și comunicarea. Din ce în ce mai multe forțe politice lasă comunicarea deoparte pentru pauzele de cafea, apoi se miră de reacțiile mulțimii. După demisia premierului Miloš Vučević în 28 ianuarie 2025, se așteaptă luna aceasta votul în Parlament și, posibil, organizarea unor alegeri anticipate. În aerul analiștilor, plutește întrebarea privitoare la soarta lui Vucic însuși, dar, deocamdată, protestatarii nu au exprimat deschis cererea de demisie. În același timp, se discută poziția stranie a Comisiei Europene, care nu a avut, până acum, nicio reacție oficială, cu toate că demonstrațiile durează de mai bine de trei luni. Speculațiile merg în direcția exploatării de litiu de care UE are mare nevoie și pentru care oficialii de la Bruxelles ar sacrifica exigența democratizării și pe cea a domniei legii în favoarea „stabilitocrației”, adică salvarea mandatului prezidențial în vederea evitării riscului de a pune sub semnul întrebării numeroase contracte comerciale. Aflăm că, totuși, protestatarii au susținerea morală a Grupului Socialiștilor și Democraților, a Verzilor și a Renew Europe din Parlamentul European. Cu toate acestea, spre a nu permite acuzele nefondate ale vreunui oficial sau chiar deturnarea protestelor, organizatorii, studenții din Novi Sad și Belgrad, nu arborează steagul european și evită discuțiile politice. Ceea ce cer ei este publicarea documentelor referitoare la renovarea acoperișului gării, publicarea numelor celor care, în aceste trei luni, au lovit manifestanții, cu începerea urmăririi penale acolo unde se impune, precum și creșterea bugetului educației cu 20%. Politici publice, cu rezultate imediat vizibile în cazul implementării, dar cu o crescândă nemulțumire populară pe măsură ce timpul trece fără a se întâmpla nimic consistent. Poate incidentul tragic dintr-o gară să surpe un guvern? Dar un regim politic? Plaja este foarte întinsă și sentimentul pe care îl ai citind calendarul zilnic al evenimentelor este că cele două părți stau, deocamdată, în expectativă, dorind mai mult, însă fără a risca inutil.

Evenimente

            Renovarea gării din Novi Sad s-a făcut în grabă, astfel încât redeschiderea ei să fie de folos în campania electorală din 2022, deopotrivă prezidențială și anticipat parlamentară. În prezența lui Vucic și a lui Viktor Orbán, s-a făcut o inaugurare ceremonială, apoi gara a fost, din nou, închisă de o campanie chineză care urma să finalizeze lucrările. Și aceasta e suspectată de localnici a fi făcut lucru de mântuială, dovadă fiind chiar tragedia despre care vorbim. Dar a costat 55 de milioane de euro, după cum a anunțat, cu mândrie, însuși președintele Vucic și făcea parte din giganticul proiect Belt and Road (cureaua de infrastructură prin care China visa să unească toate punctele strategice din viziunea sa globală). Cum era de așteptat, criteriile tehnice, detaliile tehnologice sau exigențele juridice nu s-au bucurat de prea multă atenție, acesta fiind și motivul principal pentru care Vucic, Orban sau Fico preferă partenerii asiatici unor firme europene controlate de legislația comunitară (cf. Čedomir Stojković, avocat specializat în drepturile omului, care a și formulat plângerea penală ce a determinat, în cele din urmă, procurorii să deschidă un dosar).

Gara a fost redeschisă în luna iulie 2024, iar după patru luni a devenit scena groazei. Copertina a căzut la ora 11.52 a.m., iar protestatarii au preluat această oră drept momentul în care, în fiecare zi de vineri, să înceteze orice activitate în țară, timp de 15 minute, în memoria celor 15 victime. Să spunem, de îndată, faptul că acest moment de reculegere a fost ținut inclusiv în noaptea Anului Nou și poartă numele „Stop, Serbia!”. Conform estimărilor, în Belgrad au participat în jur de 17.000 de oameni, respectiv între 4.000–6.000 în Novi Sad. După un model deja celebru în Orientul Mijlociu, la acea oră se presupune că se opresc inclusiv mașinile sau mijloacele de transport în comun. În realitate, sunt membri ai partidului de guvernare, SNS, sau provocatori din diverse servicii care nu doar că nu opresc, ci au avut tentative de a intra în oamenii care cinstesc memoria celor uciși. Chiar dacă, în cele mai multe situații, poliția a operat arestări, se crede că multe au fost doar de formă, unii dintre cei ridicați fiind, de fapt, provocatori în plină acțiune. Se spune chiar că, după protestul din 1 decembrie, însuși președintele Vucic i-ar fi contrazis pe cei ce acuzau astfel de șoferi că lovesc protestatarii, spunând că șoferii merg pe drumul lor. Deja finalul lunii noiembrie adusese în urechile publicului dezvăluirea unei înregistrări cu Damir Zobenica, politician de rang înalt din partidul SNS, care își îndemna colegii de partid să insulte și să atace protestatarii ce blochează drumurile. În urma dezvăluirilor, a demisionat. În 6 decembrie, un alt șofer a intrat în mulțime în timpul celor 15 minute de reculegere, rănind patru membri ai Orchestrei Simfonice din Belgrad, aflați la protest. Se pare că a fost arestat.

Pe fond, începând din luna noiembrie, studenții Facultății de Artă Dramatică din Novi Sad au organizat un miting autorizat cu scopul de a deplânge viețile curmate în tragedia din gară. Se pare că primele atacuri împotriva lor și a profesorilor care li s-au alăturat au început de atunci. Ca urmare, studenții au ocupat facultatea, în semn de protest, și lor li s-au alăturat cei de la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, apoi studenții belgrădeni de la filosofie, filologie, științe naturale, respectiv științe politice. În decembrie a început blocarea pentru 24 de ore a campusurilor studențești (Belgrad, Novi Sad și Niš), ulterior a unor licee, apoi, în 13 decembrie, fermierii au ocupat autostrada Ibar cu tractoarele, alăturându-li-se studenții Facultății de Științe Tehnice și Agronomie din Čačak. În 11 decembrie, avocații din întreaga țară au organizat o grevă de o zi, denunțând „interferența sistematică și prelungită a executivului în munca judecătorilor precum și violarea principiului separării puterilor în stat”.

Pe măsură ce nemulțumirea maselor se acumula, iar puterea se aduna în propria-i carapace, au început dezinformările: studenții organizatori au fost acuzați că fac jocurile unor puteri din Occident, alții că sunt fasciști, apoi, în 29 decembrie, opt studenți croați aflați în vizită la Belgrad au fost și ei acuzați că organizează proteste în numele serviciilor croate de intelligence. Premierul croat, Andrej Plenković, a catalogat afirmațiile drept ridicole și a evitat escaladarea conflictului. Au început deja intimidările, „vizitele” pe la părinții studenților, unii au fost invitați la „discuții”, dar fără a li se înmâna ordine oficiale; la Užice angajații primăriei au stins lumina pe strada din fața instituției fără să bănuiască faptul că organizatorii aduseseră un generator portabil. Așadar, deocamdată, se tatonează, se provoacă, se cere, dar fiecare parte încă are precauția să nu tensioneze prea mult.

Cu toate acestea, protestele au continuat cu forță crescândă, cel din 22 decembrie, organizat în Piața Slavija din Belgrad, numărând peste 100.000 de oameni și fiind, de departe, cel mai amplu din istoria țării. Au urmat blocări de drumuri, proteste în orașe mai mici. În ianuarie, cele 15 miîute au fost extinse la 29, incluzând 12 pentru victimele unui atac petrecut luna trecută în Muntenegru și două pentru victime ucise chiar în 1 ianuarie în Arilje. A început ocuparea podurilor de peste Dunăre și a centurii capitalei Belgrad. Protestele s-au extins în Zdrejanin, Kikinda, Niš, Kragujevac, dezvoltându-și aria de revendicări spre temele corupției și a controlului asupra media. S-au alăturat elevii de liceu, împreună cu profesorii lor, personalul medical din spitale. Ziua de 12 ianuarie a găsit un număr de aproximativ 20.000 de studenți și elevi în fața Curții Constituționale din Belgrad cerând judecarea celor vinovați de tragedia din gară, precum și susținerea pentru anumite sindicate care și-au manifestat intenția de a intra în grevă generală (organizată în 14 ianuarie). În 17 ianuarie a venit vremea RTS (radio-televiziunea publică) să fie contestată pentru felul în care nu reflectă evenimentele din stradă, dar angajații au ieșit în balcon cu un banner anunțând suportul lor pentru studenți. A urmat o grevă generală de șapte zile a avocaților din întreaga țară (20–27 ianuarie). Apoi, greva organizată de sindicatul muncitorilor de la Elektroprivreda Srbije, compania națională de electricitate, respectiv a minerilor de la RB Kolubara. 650 de bicicliști s-au adunat în Belgrad, au oferit mâncare studenților protestatari, apoi au pedalat în oraș. Luna ianuarie s-a încheiat cu marșul de două zile a sute de studenți din Belgrad către Novi Sad cu scopul de a comemora trei luni de la tragedie prin blocarea a trei poduri, două pentru câte trei ore, iar Podul Libertății pentru întreaga zi.

Să spunem că protestele sunt susținute de nume mari ale sportului și culturii sârbe din țară și, mai ales, din diaspora. Luna aceasta e preconizată greva generală de 30 de zile a tuturor avocaților. Procurorii au formulat acuzații împotriva a 13 persoane, dar deja fostul ministru al construcțiilor, Goran Vesić, a fost eliberat din detenție. Au demisionat patruoficiali de rang înalt, Miloš Vučević, premierul, apoi Goran Vesić, respectiv Tomislav Momirović (ministru al construcțiilor și transporturilor între 2022 și 2024) și Milan Đurić, primar al Novi Sad-ului la momentul tragediei. S-au publicat unele documente ale contractului, s-au făcut promisiuni. Întrebarea care stă pe buzele și în mințile tuturora este încotro se va merge?

Încotro?

Dacă protestele se vor stinge de la sine, nu există niciun indiciu sau motiv să credem într-o schimbare de regim. Vucic va face câteva concesii pentru ca, apoi, să-și consolideze puterea și controlul. Vizate vor fi instituțiile de învățământ superior, media, spațiul public. În plan extern, UE ar putea profita de declinul democratic al Serbiei spre a o ignora pentru o perioadă. Dacă, însă, va exista o voce care să să-și asume tranziția, s-ar putea merge mai departe, către alegeri generale anticipate și, apoi, chiar înlocuirea lui Vucic. O serie de reforme radicale și o clasă politică mult întinerită ar rupe ritmul lent, aproape inexistent al reformelor, schimbând regimul politic. Dar acest scenariu, dorit în presă, este aproape irealizabil.

Aleksandar Vucic este la putere de peste un deceniu: premier între 2014 și 2017, apoi președinte. Intrat în politică (1993), prin partidul de extremă dreapta SRS (Partidul Radical Sârb, condus de Vojislav Šešelj) a fondat apoi SNS, cu care a și câștigat alegerile legislative în 2012. Până în acel moment, se remarcase prin inițiativele legislative contrare libertății de expresie, luate ca ministru al informațiilor, dar și prin cooperarea strânsă cu UE în materia relațiilor Serbiei cu Kosovo. Devine premier în 2014 (al coaliției SNS cu Partidul Socialist), apoi președinte, în urma alegerilor din 2017. Cu toate că funcția este, constituțional vorbind, mai mult ceremonială, Vucic s-a impus, în toți acești ani, drept omul forte care a luat deciziile majore. Acuzat de porniri autoritariste, a fost martorul numeroaselor proteste de stradă împotriva corupției pe care o încuraja, a violării drepturilor omului, a constrângerilor la adresa media și a societății civile, ulterior chiar împotriva partidelor de opoziție. Amintim că acestea au boicotat alegerile generale din anul 2020 motivând că nu exista cadrul pentru alegeri libere și corecte. Din 2019, Serbia este membră a Comunității Economice Euroasiatice și speră ca, de anul acesta, să devină membră BRICS. Derulează, iată, contracte mari cu China și continuă (?) negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Președintele Vucic numește această poziție una de echilibru, unii analiști încearcă să înțeleagă adevăratele intenții ale Belgradului. Cu o populație predominant eurosceptică, dar cu mari nevoi în ceea ce privește piețele de desfacere, Serbia oscilează. Bruxelles-ul la fel, ar avea nevoie ca de aer de litiul sârbesc, dar are probleme în a premia reformele instituționale întârziate sau dificultatea de a închide capitolele de aderare. În tumultul actual al politicii globale, din triunghiul Rusia-China-UE, cea mai apropiată ieșire pentru Belgrad ar fi Europa. Dacă și când se va hotărî să exprime o opțiune fermă sau dacă va fi în lipsă de alternative. Atunci vom afla încotro a plecat (și dacă a plecat) trenul din gara Novi Sad, dacă a fost doar copertina de vină sau dacă întregul eșafodaj politic urma să colapseze pentru a da Serbiei o nouă șansă la o viață politică reală, democratică și dinamică.