O femeie s-a spânzurat sub un pod peste râul Jiu. Era dată dispărută de două săptămâni

115

Cadavrul unei femei spânzurate, a fost descoperit în zona unui pod feroviar peste râul Jiu. Victima, în curs de identificare, ar fi fost o femeie dispărută în urmă cu două săptămâni.

Luni dimineaţă, un localnic a alertat autorităţile, după ce a observat că sub podul feroviar aflat la intrarea în Petrila se află o persoană decedată. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, spânzurată. Din primele cercetări, nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cadavrul femeii a fost transportat la morga Spitalului de Urgenţă Petroşani, în vedere efectuării necropsiei a stabilirii cauzei decesului. Victima, ar fi fost dată dispărută în urmă cu două săptămâni, de familie. Apropiaţii ei au fost chemaţi la morgă să identifice cadavrul.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.