0.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

O familie din România și-a făcut acasă școală de… cerșetori! Inclusiv copil de 3 ani!

La data de 4 octombrie 2016, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor ŞOMKEREKI CIPRIANA şi BERCHI NICOLAE  pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că  începând cu anul 2006 şi până în prezent, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii Şomkereki Cipriana şi Berchi Nicolaeau şi-au exploatat proprii copii minori, inclusiv minori cu vârste foarte fragede (începând chiar cu vârsta de 3 ani), prin obligarea la practicarea cerşetoriei.

S-a reţinut că activitatea de exploatare a copiilor s-a realizat de către inculpaţi profitând de vulnerabilităţile datorate vârstei şi lipsei de experienţă de viaţă a minorilor, determinând astfel posibilitatea recrutării lor mai facile şi, în general, folosind diferite metode, atât persuasive (aducerea lor într-o stare accentuată de dependenţă emoţională de inculpaţi ca urmare a sentimentelor de ataşament faţă de părinţii lor manifestate firesc de copii), cât şi caracterizate de un accentuat specific violent, fizic şi verbal. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că minorii au fost abuzaţi prin folosirea repetată a unor mijloace de intimidare vizând acte de agresiune fizică şi verbală (ameninţări şi injurii cu un pronunţat caracter umilitor, bătăi inclusiv cu corpuri contondente, precum şi alte metode primitive de constrângere, cum ar fi legarea cu lanţul de pat pentru a-i determina să accepte participarea la acte de cerşetorie).

Totodată, inculpaţii Şomkereki Cipriana şi Berchi Nicolaeau au exercitat acte de intimidare şi de control asupra victimelor şi prin intermediul fiului lor în vârstă de 17 ani, suspectul Ş. A., care a efectuat acte de constrângere şi de supraveghere asupra minorilor exploataţi. S-a reţinut că suspectul Ş. A. ţinea permanent legătura telefonic cu părinţii săi şi le explica modul în care decurgea activitatea, dacă minorii au trebuit „stimulaţi” prin aplicarea unor corecţii fizice pentru a fi mai activi şi, de asemenea, îi transporta pe copii la locaţiile unde avea loc exploatarea.

Minorii erau plasaţi la cerşit de către inculpaţi în diferite locuri publice de pe raza municipiului Baia Mare, locaţiile fiind schimbate frecvent, atât pentru a profita de posibilitatea de a obţine venituri băneşti prin acostarea cât mai multor cetăţeni, cât şi pentru a se eschiva de la eventuale raiduri ale poliţiei locale. De asemenea, în zilele de duminică şi în alte zile de sărbători religioase minorii erau trimişi la cerşit în apropierea lăcaşelor de cult.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că fiecare minor era obligat de către inculpaţi  să obţină zilnic suma maximă de 50 de lei, iar copiii mai mici suma de 30 de lei, toate sumele de bani astfel obţinute din exploatarea minorilor fiind utilizate de către inculpaţi pentru subzistenţa acestora, inclusiv pentru achiziţia de alcool şi ţigări.

La data de 5 octombrie 2016, Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tu unde ți-ai amplasat televizorul în living? Pe perete sau pe o comodă? Iată beneficiile primei variante

Montarea unui televizor pe perete este o alegere din ce în ce mai populară, datorită multiplelor beneficii practice și estetice pe care le oferă....

Mai mulți medici și o asistentă din Timișoara au luat șpagă de la 50 de pacienți

Un chirurg şi alţi patru medici, plus o asistentă medicală dintr-un spital din Timişoara, au fost trimişi în judecată după ce au fost prinşi...

Citește și :