Istoria artelor e doldora de curiozități și de paradoxuri, care mai de care mai amețitoare și surprinzătoare. Dacă ne-am opri doar la lunga listă de pictori faimoși fără studii „superioare” în domeniul artei, tot ar fi suficiente și temeinice motivele de uluială. Da, nici Vincent Van Gogh, nici Picasso, nici Henri Rousseau, nici Gaugain n-au mers la vreo școală de arte.
Și în România sunt numeroase astfel de cazuri, iar poate cel mai cunoscut este al lui Ion Țuculescu: a absolvit două facultăți, pe cea de Științe Naturale și pe cea de Medicină, dar nu și Artele, fiind un pictor autodidact; însă unul care contează enorm pentru modernitatea picturii românești.
Cine va avea energia și inspirația să facă o cercetare asupra numeroșilor artiști vizuali originali, care nu au absolvit școli de profil, nu are cum să-l ocolească pe timișoreanul Ciprian Radovan. Domnia Sa e o curiozitate, întrucât a făcut performanță atât în electrochimie, fiind cercetător cu numeroase studii și brevete de invenții și universitar de primă mână, cât și în artă, ca prodigios și original pictor. Cum de pot coexista și se pot manifesta două vocații aparent antagonice, știința și arta? Cum de a fost posibil ca un parcurs artistic ascensional, de peste șase decenii, să meargă mână în mână cu o carieră științifică de excepție? Când era timp pentru cercetare, studii în laborator, pregătirea seminariilor și a cursurilor, când pentru reverie, lucrul în atelier, vizite în galerii și muzee?
Curios să aflu răspunsurile despre această conviețuire aparte, despre lianții ce au ținut laolaltă cele două vocații, dacă și cum s-au potențat între ele, ce mecanisme, întâmplări și oameni au contat ori s-au opus carierelor paralele, ce fel de lumi au trebuit străbătute și cum au fost drumurile, l-am chestionat chiar pe „împricinat”. Resortul care m-a determinat să provoc dialogul și, apoi, să-i dau forma cărții Electrochimie & pictură, recent apărută la editura Brumar, este admirația.
Consider că Ciprian Radovan este un artist important nu doar pentru vestul României, fiindcă opera sa — racordată inclusiv la ceea ce a fost și a însemnat neo-avangarda timișoreană — dă seama despre căutările continue pentru noi formule picturale și evadările dese din convențional, care s-au soldat cu lucrări și, apoi, cu expoziții ce au stârnit interesul, entuziasmul și recunoașterea profesioniștilor și iubitorilor artei. Pictura sa este un testimonial al amestecului de luciditate și cartezianism, cu onirism și vivacitate coloristică.
În paralel, cercetătorul științific Radovan a făcut performanță în studiul electrochimiei. Ca universitar, cu har pedagogic și rezultate remarcabile, după ce a primit, rând pe rând, diverse titluri academice, a devenit profesor, fiindu-i conferit, la finalul carierei didactice, din partea Universității de Vest, titlul de Emerit. Povestea vieții domnului Ciprian Radovan se suprapune, în bună măsură, peste cea a artelor vizuale din Timișoara ultimelor șase decenii. De altfel, apariția Domniei Sale în orașul de pe malurile Begăi în anii ’60 a coincis cu fericita joncțiune ce a avut loc, tot atunci, între științe și arte. Prieteniile dintre scriitori, medici, artiști vizuali, cercetători din diferite domenii, muzicieni, regizori și ingineri au transgresat fecund sferele de interes ale fiecăruia și au generat o emulație culturală extraordinară. Interlocutorul meu s-a plasat ca un sol al lumilor ce interferează și fac schimburi de idei. Și asta întrucât nu s-a rezumat „să-și vadă” doar de propriul atelier, de propriile-i lucrări și de universul personal, ci a participat, efectiv și afectiv, la viața culturală a capitalei Banatului. Sunt sute de expoziții pe care le-a prezentat din postura de critic și de comentator avizat al artei colegilor, fiind printre nu mulții artiști înzestrați cu echipament teoretic, harul oratoriei, empatie și curiozitate reală pentru activitatea celor din breasla sa. Mărturie stau și numeroasele cronici pe care le-a scris și le-a publicat, de-a lungul vremii, în presa timișoreană, o bună parte dintre ele făcând sumarul volumului ce-i poartă semnătura, Arta timpului meu.
Dialogul din Electrochimie & pictură își propune să contureze și să fixeze mai bine istoria și portretul acestei extraordinare personalități ambivalente, înzestrate cu o acută conștiință a diferenței propriilor vocații, care au fost două dintre „motoarele” ce l-au adus, ca pe un învingător, până la vârsta de 81 de ani. Din cauza pandemiei și a restricțiilor de tot felul, dar și pentru că interlocutorul meu a vegheat-o, continuu și îndeaproape, pe soția sa grav bolnavă, am realizat dialogul pe email. La două întrebări, care vizează zona biografică, răspunsurile erau deja existente: unul dat, cu câțiva ani în urmă, doamnei Ileana Pintilie (pentru un interviu apărut în revista Orizont) și un altul dat domnului Vasile Bogdan (pentru un dialog publicat în volumul dedicat centenarului Colegiului C.D. Loga, al cărui elev a fost).
Domnul Ciprian Radovan se confesează cu sinceritate și directețe în volumul Electrochimie & pictură. Nu eludează întrebările incomode, nu caută să se eschiveze și nici să se pună în efigie. Un mesaj primit de la Domnia Sa, după ce am pus punct interviului, dă o perspectivă inedită de lectură: „Odată cu evoluţia discuţiei noastre, am considerat că este potrivit momentul să ating, măcar tangenţial, nu numai luminile, ci și umbrele unei biografii derulate sub blestemul neuzual al unei duble dotări, spre ştiinţă şi spre pictură, domenii aparent incompatibile. Pierderea recentă a soţiei — poate cea mai dragă fiinţă mie, pe lângă copii, după 42 de ani de zbateri şi bucurii trăite împreună (am mai avut două soţii care nu m-au acceptat în dubla ipostază de personaj mereu frământat) — m-a făcut să-mi reconsider biografia şi anii trăiţi. Mai ales că luminile, atâtea câte au fost, se datorează, în mare parte, acestei soţii, cât şi fiicei noastre mult iubite.”
Artist fecund, înzestrat cu energie și subtilitate, Ciprian Radovan este unul dintre provocatorii și novatorii picturii, încă de la debutul său din 1962, pe când avea 23 de ani. Interesul pentru teme diverse – de la artele populare ori vegetalul naturii, la secvențe arhitecturale și decorative de Seccesion, de la mixajele dintre abstract și figurativul expresionist, la elemente de ambianță psihocromă, de la suprarealism sau pop-art, până la eclectismele postmodernității — îl așază pe pictorul timișorean în rândul artiștilor exploratori. Cercetător expansiv care, spun martorii oculari, „făcea explozie”, adică exulta și trăia cu maximă intensitate și pasiune ori de câte ori descoperea ceva nou sau i se confirma o supoziție, universitarul Radovan e un model pentru lumea științei. Așadar, electrochimie și pictură!