O „evaluare” incalificabilă!

După cum este cunoscut deja, activitatea directorului Muzeului de Artă din Timișoara, anume a reputatului profesor de istorie Victor Neumann, a fost evaluată, cu câteva zile în urmă, de o comisie desemnată de executivul Consiliului Județean Timiș. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat cu acest prilej reprezintă, în opinia mea, un incident incalificabil, un incident care va afecta în mod extrem de negativ probitatea Consiliului Județean Timiș, în ansamblul său.

În primul rând, competența și erudiția profesională a majorității membrilor din comisia menționată sunt extrem de precare, ca să spun așa, în raport la sarcina de a evalua competența managerială a profesorului Neumann. În al doilea rând, printr-o încălcare fără precedent a prevederilor legale, rezultatul așa-zisei evaluări a directorului Muzeului de Artă din Timișoara a fost comunicat mai întâi presei și nu profesorului Neumann. Datorită acestui fapt, acesta nu a aflat în timp real nici care au fost criteriile de evaluare a activității sale și nici calificativele acordate de membrii comisiei în funcție de aceste criterii.

În sfârșit, tot printr-o încălcare flagrantă a prevederilor legale, membrii comisiei de evaluare au „recomandat încetarea contractului de management a directorului Muzeului de Artă Timișoara”, deși acesta avea dreptul să conteste rezultatul evaluării, în termen de 24 de ore. Acest incident reprobabil mi-a readus în memorie un eveniment asemănător, de acum șapte decenii. Astfel, în 1948, unchiul meu, profesor de teologie și de istorie la Liceul din Oravița, a fost „evaluat” de o comisie formată din activiști ai PMR, niciunul dintre aceștia neavând nici măcar studii liceale. În urma acestei „evaluări”, unchiul meu, Cornel Țăran, a fost trimis la „munca de jos” și a devenit achizitor de pene la fosta DCA. Evident, motivul acestei decizii era strict ideologic: unchiul meu preda liceenilor orăvițeni nu doar istorie, ci și religie, iar soția sa, Elena Țăran, era fiica preotului Lungu din Ilidia.

Aparent, între tentativa de linșaj mediatic intreprinsă de oficialitățile timișene împotriva lui Victor Neumann și „reeducarea prin muncă” de acum șapte decenii a lui Cornel Țăran nu există absolut nicio asemănare sau legătură. În realitate, însă, este vorba de același fenomen: substituirea meritocrației prin prostocrație. Pentru că regretatul meu unchi și Victor Neumann fac parte din meritocrația românească, din cea interbelică și din cea actuală. Unchiul meu a fost un absolvent merituos al celei mai bune universități românești din perioada interbelică, Universitatea din Cernăuți, și s-a bucurat de o binemeritată apreciere din partea zecilor de serii de absolvenți ai Liceului din Oravița. Iar despre istoricul Victor Neumann este suficient să menționez că este invitat în mod sistematic să-și prezinte rezultatele cercetărilor sale la cele mai prestigioase universități americane, britanice și germane, majoritatea acestor cercetări fiind publicate sub egida acestor universități.

Foarte important, Victor Neumann a fost apreciat la superlativ de Reinhart Kossellek, unul dintre cei mai importanți istorici ai secolului XX, cel care a creat o nouă paradigmă în domeniul istoriei: Istoria conceptuală (Begrffsgeschichte). Iar dovada acestei prețuiri o reprezintă biblioteca personală dăruită de profesorul Kossellek emulului său timișorean. În sfârșit, voi menționa că Victor Neumann a conceptualizat și operaționalizat, în mare măsură, un proiect cultural de o valoare excepțională, referitor la transformarea Muzeului de Artă din Timișoara în principalul promotor al culturii clasice și moderne a Timișoarei și a Banatului. Nota bene, o expoziție retrospectivă a celor mai importante opere ale lui Constantin Brâncuși și ale pictorului timișoran Oscar Szuhanek reprezintă punctele forte ale acestui proiect fără precedent local și chiar național.

Din această perspectivă, mă tem că actualul fenomen de substituire prin mijloace „democratice” a meritocrației prin prostocrație este cu mult mai nociv comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în „obsedantul deceniu”. Pentru că substituirea brutală a intelectualilor și a experților de către regimul comunist prin „fii devotați ai clasei muncitoare” a fost „resetată” în circa un deceniu. Cu alte cuvinte, liderii comuniști ai acelei perioade au constatat că România nu va putea fi guvernată prin substituirea meritocrației prin prostocrație și au renunțat, în scurt timp, și în mare măsură la politica de reprimare sau marginalizare a intelectualilor și experților din perioada interbelică. În acest context , mă tem, așa cum am mai menționat, că actualul proces de substituire „democratică” a intelectualilor și experților autentici prin oportuniști incompetenți și motivați doar de voința de putere și de înavuțire nu se va termina printr-o „resetare” miraculoasă, așa cum s-a întâmplat acum șase decenii.

Din acest punct de vedere, încercarea de linșaj mediatic a reputatului Victor Neumann de către liderii liberali și USR-iști care conduc acum instituțiile timișorene și timișene reflectă, indubitabil în opinia mea, cât de improbabilă a devenit o asemenea „resetare” și cât de mare este colapsul moral al elitei intelectuale și politice din Timișoara și din întreaga Românie.