O celebră scriitoare, născută în Banat, a scandalizat Serbia ! Iată declarațiile

4030

Sârbii au fost criticaţi chiar la ei acasă de către câştigătoarea premiului Nobel pentru Literatură. Într-adevăr, aşa ceva nu se întâmplă prea des, să ţi se reproşeze ca naţie că eşti vinovată pentru războaiele provocate. Iar protestele şi criticile în Serbia, la adresa scriitoarei germane de origine română, Herta Müller sunt de neoprit.

Au suscitat aspre critici şi polemici la Belgrad afirmaţiile scriitoarei germane cu origini române, Herta Müller care, într-o intervenţie la târgul internaţional de carte în curs de desfăşurare în capitala Serbiei, a acuzat responsabilitatea colectivă a sârbilor acuzându-i deschis, împreună cu Biserica Ortodoxă Sârbă, de războaiele anilor ’90 în Bosnia şi Kosovo şi a justificat bombardamentele NATO împotriva Serbiei în primăvara anului 1999.

‘Serbia şi-a făcut rău singură, iar cetăţenii săi trebuie să trăiască cu adevărul că şi-au făcut rău singuri, producându-şi ei înşişi suferinţe”, a spus Herta Müller într-o întâlnire publică desfăşurată la Teatrul dramatic din Belgrad. Ea a adăugat că nu şi-a schimbat ideile pe care le-a exprimat când a scris un eseu cu privire la raidurile NATO, din care a dat un citat în cursul serii: ”Dacă o ţară dezlănţuie 4 războaie în 9 ani şi făcând asta transformă oraşele în cimitire, ea nu poate fi oprită doar cu cuvinte. Aş fi fost foarte mulţumită dacă NATO ar fi intervenit în România, dar asta nu s-a întâmplat. Iar românii au trebuit să combată împotriva altor români pentru a pune capăt regimului Ceauşescu”.

”Gândesc şi astăzi la fel. Atâta rău a fost produs în Bosnia şi Kosovo, totul din pricina acestui naţionalism hidos. Această ţară şi-a provocat singură dureri şi suferinţe. Sârbii şi-au provocat singuri răul”.

În semn de protest o mare parte din public a părăsit sala unde se desfăşura întâlnirea cu Herta Müller, iar ieri presa şi diferiţi exponenţi ai lumii culturale şi istorice sârbe vorbesc despre cuvinte ”scandaloase, ruşinoase şi ultragioase” faţă de sârbi şi Serbia din partea câştigătoarei premiului Nobel pentru literatură din 2009.

Printre cei care au recţionat, este şi Emir Kusturica (artist, muzician, regizor celebru), originar din Sarajevo, dar cunoscut ca înverşunat filosârb, care a declarat: ”A fost o greşeală invitarea Herta Müller la târgul internaţional de carte de la Belgrad. Şi s-a greşit, a adăugat el, când i-a fost conferit premiul Nobel pentru literatură în 2009, în loc ca acest premiu să fi revenit lui Peter Handke, cel mai mare scriitor austriac în viaţă”, titrează presa internaţională.

sursă: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.