O bombă rămasă neexplodată şi un proiectil din cel de al doilea război mondial au fost găsite joi, 22 februarie, la un centru de colectare al fierului vechi, din cartierul Bujac.
Imediat ce a fost dată alarma, în jurul orei 12.30 minute, echipa pirotehnic a ISU ARAD, condusa de locotenent Avramescu Adelin, s-a deplasat în zona fostului CAP Bujac, pentru a ridica cele 2 elemente de muniție ramase neexplodate din cel de al – II – lea Război Mondial.
La fața locului pirotehniștii au găsit o bomba de aviatie exploziv brizanta de 50 kg și un proiectil exploziv, calibru 152 mm. Deşi ruginite de trecerea timpului, cele două proiectile reprezentau un adevărat pericol. Orice manipulare neglijentă a acestora ar fi putut duce la o adevărată tragedie.
Muniția a fost ridicată, de către echipa de pirotehnişti şi transportată în poligonul de la Fântânele, acolo unde a fost detonată în mod controlat.
sursa: ghidularadean.ro