O casă în care erau 4 copii a luat foc. Un bebeluş de un an a murit

195

Casa unei familii din Mândreşti a luat foc, după ce un copil de 10 ani a încercat să aprindă focul în sobă folosind benzină. În cameră se mai aflau doi gemeni de un an şi patru luni, dar şi un copil de patru ani.

Flăcările au cuprins imediat încăperea, părinţii au reuşit să-i scoată pe toţi, însă unul dintre bebeluşi a suferit arsuri care i-au provocat decesul.

În primă fază s-au deplasat două autospeciale de la Garda de Pompieri Tecuci, impreună cu o ambulantă SMURD. Ulterior, când s-a anuntat prezenta unor copii în camera afectata de incendiu, s-a deplasat elicopterul SMURD si inca o autospecială de la Garda pechea., împreună cu Seful Grupei Operative, comandantul Sectiei Tecuci si ofițerul de presă, informează ziuaconstanta.ro.

Părintii au reusit să-i scoată pe toţi din cameră, însă unul dintre bebeluşi a suferit arsuri care i-au provocat decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.