„În timpul unei intervenţii de stingere a unui incendiu, izbucnit în această dimineaţă la o casă de locuit din Lupeni, dar şi în urma misiunii de căutare-salvare persoane surprinse în interior, desfăşurată simultan, pompierii militari din Petroşani şi Lupeni au salvat 2 persoane intoxicate cu fum, aflate în casă şi aveau viaţa pusă în pericol. Totodată, a fost salvată şi o a 3-a persoană, o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflată în exteriorul locuinţei cuprinsă de flăcări, căreia i s-a acordat primul ajutor, fiind apoi a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale de specialitate”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.
Când au ajuns, pompierii au observat degajări mari de fum şi a fost nevoie de suplimentarea forţelor de intervenţie.
„La sosirea echipajelor, care s-au deplasat cu 4 autospeciale de intervenţie (inclusiv o autoscară mecanică) şi o ambulanţă SMURD, flăcările se manifestau cu degajare mare de fum într-o cameră a locuinţei. După salvarea victimelor, intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a desfăşurat atât în interior, cât şi pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o parte a acoperişului clădirii. Având in vedere manifestarea incendiului pe o suprafaţă mare, comandantul Detaşamentului de pompieri Petroşani, aflat la locul intervenţiei, a luat decizia de a suplimenta forţele, acestea fiind completate cu încă 5 pompieri militari de la Garda de Intervenţie Lupeni, aflaţi în serviciu de permanenţă. Astfel, la intervenţie au participat, în total, 21 de pompieri militari”, au precizat reprezentanții ISU Hunedoara.
În urma incendiului, atat acoperişul, cât şi interiorul clădirii au fost afectate.
„Locuinţa cuprinsă de flăcări se află într-o clădire de tip duplex, iar în urma incendiului au fost afectate atât interiorul acesteia, cât şi acoperişul, pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Intervenţia echipajelor de stingere a fost dificilă şi complexă din cauza numărului mare de obiecte de mobilier şi elemente de construcţie din lemn. La această oră, incendiul este lichidat, iar pompierii acţionează pentru înlăturarea efectelor negative”, au adăugat reprezentanții ISU Hunedoara.
Cele trei persoane salvate de pompieri au fost transportate de la Compartimentul de Primiri Urgenţe Lupeni şi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică a locuinţei.