0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

O călăuză și 7 migranți, prinși la frontiera cu Ungaria

O nouă captură de migranți pentru polițiștii de frontieră. Vameșii de la Vărșand au surprins un grup de 6 transfugi călăzuiți de un sârb, în timp ce încercau să teacă granița în Ungaria. Un alt migrant a fost reținut pe malul unui râu din Arad.

Miercuri, în jurul orei 20:20, la aproximativ 700 de metri faţă de linia de frontieră, au fost observate şapte persoane care se îndreptau către graniță, acestea fiind preluate şi transportate la sediul instituției pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că şase dintre cei conduşi la sediu sunt cetăţeni din India, Turcia şi Afganistan, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani şi un minor în vârstă de 17 ani. Împreună cu aceştia se afla şi un cetăţean sârb, în vârstă de 28 de ani, care urma să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera în Ungaria. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini şi de trafic de migranţi pentru cetăţeanul sârb, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impugn”, au transmis polițiștii de frontieră.

Tot în data de 11 decembrie, în jurul orei 13:30, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au observat pe malul drept al Crişului Alb, o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos spre Ungaria și care nu își justifica prezenţa în zona de frontieră. Imediat, aceasta a fost preluată şi condusă la sediul instituției, pentru cercetări. Este un cetăţean din India, în vârstă de 34 de ani, solicitant de azil în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :