O alternativă: Timișoara, capitală culturală timișoreană

1202

Dacă nu ați citit titlul meu până la capăt, vă rog să îl mai citiți încă o dată! În întregime! Da, nu am scris „capitală europeană”, ci „capitală timișoreană”. Nu e nicio ironie, nu e nicio glumă, nu e nici măcar un paradox de dragul paradoxului, ci o realitate firesc de banală. Fiindcă cine crede că Timișoara va fi, în 2021, o credibilă capitală culturală a Europei fără să aibă seva, savoarea și autenticitatea vieții culturale timișorene, a Banatului se înșală amarnic. Or, la ora de față, tot ceea continuă să se petreacă la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 arată clar că echipa condusă de dna Simona Neumann și dl Chris Torch nu poate, nu știe și, mai ales, nu are niciun interes să construiască ceva împreună cu comunitatea culturală a Timișoarei. Și pentru comunitatea culturală a Timișoarei.

Dar să argumentez cele trei acuze de mai sus.

Mai întâi, ATCCE nu poate construi nimic cultural în Timișoara din simplul motiv că asociația a fost confiscată de dl Emil Cristescu la câteva luni de la înființarea ei. Dl Cristescu este un om de afaceri care nu are nicio legătură cu cultura. Dna Neumann, la fel, înainte de a fi adusă în fruntea asociației, a avut vagi legături cu domeniul doar în perioada studenției, când a cântat, cu succes, în corul Catedralei Mitropolitane. În rest, zero, după cum s-a și dovedit atunci când a picat examenul de cultură generală la Ministerul de Externe. La fel de prost stau lucrurile și cu alți membri din conducerea asociației, începând chiar cu actualul președinte, dl Horațiu Rada, un prosper om de afaceri. Sunt sigur că e nevoie de un bun manager acolo, dar toată lumea culturală a Timișoarei are în gând cel puțin trei oameni care au management cultural de mare anvergură: Marius Giura, Ovidiu Șandor și Sorina Jecza. Dna Jecza și Dl Șandor au cam fost poftiți afară din Asociație, iar dl Giura nu a fost primit la ultima strigare de noi membri, la finele lui februarie. (Apropo de ultima strigare de candidați, unde și eu am fost respins, aș fi curios dacă Lia Lucia Epure — o altă „lumină” a culturii locale — a fost mandatată de colegii de la Rotary Timișoara să se opună intrării mele în ATCCE.)

Sigur, orice om cu scaun la cap se întreabă de ce nu sunt aduse în asociație persoane care, de-a lungul anilor, au demonstrat că au treabă și cu managementul, și cu cultura. Să te numești Capitală Culturală Europeană și să îl ignori, de pildă, pe Maestrul Ștefan Popa Popas mi se pare aberant. Sau să îți permiți luxul de a nu-l avea în echipă pe prof. univ. dr. Ovidiu Megan, fostul decan al Facultății de Economie și de Administrarea Afacerilor, mi se pare suicidar, mai ales că domnia sa este, poate, cel mai de încredere element coagulant de proiecte în mediul de afaceri timișorean. După cum să votezi împotriva intrării în ATCCE a dnei Brîndușa Armanca — cu o experiență de ani mulți în fotoliul de director al TVR Timișoara și de director al unui centru cultural românesc — mi se pare la fel de ciudat. De fapt, e limpede că suntem în fața unei evidențe: ATCCE este total confiscată de câțiva oameni. În pofida chiar a dlui Rada!

Ce e de făcut? „Doar” atât: O ALTERNATIVĂ!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.