-4.9 C
Timișoara
miercuri 15 ianuarie 2025

O altă alertă cu bombă a fost emisă, de această dată, la fabrica Continental. Tânărul care i-a pus pe drumuri pe geniști a fost prins

ACTUALIZARE

Tânărul de 18 ani a fost găsit de Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

El a fost găsit pe strada Gheorghe Lazăr. Tânârul a fost amendat cu 4.000 de lei și ulterior dus la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil”, pentru un control de specialitate.


Inspirându-se probabil de la Hotelul Continental, un tânăr de 18 ani a emis mai de cu seară o altă amenințare cu bombă. De această dată a fost vizată fabrica Continental din Calea Buziașului.

La fața locului s-au deplasat din nou jandarmi, polițiști și ofițeri SRI, care în urma cercetărilor, au stabilit că alarma este falsă.

Iată ce au transmis polițiștii bănățeni

„La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 21:52, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale de pe Calea Buziașului din Timișoara ar fi amplasată o bombă.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul, un tânăr în vârstă de 18 ani, în continuare efectuându-se verificări în vederea depistării acestuia și dispunerea măsurilor legale în consecință”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.

Falsul apelant urmează să fie depistat și va suferi consecințelor legale.

VIDEO | Alerta cu bombă la Hotel Continental s-a dovedit a fi falsă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Câte județe mai rămân în picioare și ce provincii ar putea apărea în România dacă politicienii își vor asuma reforma administrației

Nicușor Dan este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială nu ar trebui să aibă loc în sediile de partid și în niciun caz pe genunchi....

Ziua Culturii Naționale, călătorie cu tramvaiul poeziei

Sărbătorită pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale este cel mai potrivit moment din an pentru a pune în valoare ce este al nostru, ce...

Citește și :