O cursă Ryanair cu 182 de pasageri la bord, de la Londra spre Salonic, a aterizat, azi-noapte, de urgenţă la Timişoara. Ninsoarea puternică a determinat închiderea aeroportului din Salonic.
Pasagerii au fost debarcaţi în aeroportul din Timișoara. Întrucât condiţiile meteo de pe aeroportul de destinaţie nu se îmbunătăţeau, reprezentanţii companiei le-au oferit varianta de a pleca cu autocarele spre Grecia.
Peste 100 pasageri au plecat cu autocarele, însă 71 au refuzat şi au rămas în aerogară, în zona sosiri externe, protestând faţă de această situaţie.
Compania greacă Aegean va trimite o cursă specială la Timişoara pentru a prelua pasagerii rămaşi.
sursa – radiotimisoara.ro