Numele lui Grindeanu și Rareș Bogdan apar în stenogramele unui dosar penal în care se vehiculează sume fabuloase

168

Ordonanța DNA de începere a urmăririi penale față de fostul director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), George Alexandru Ivan, conține numeroase stenograme în care inculpații din dosarul Otopeni vorbesc de șpăgi de zeci de milioane de euro pentru prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopeni și despre pretinsa influența (pe care ei o consideră reală) asupra unor demnitari precum ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu sau europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.

În discuțiile dintre inculpați sunt vehiculate nume precum cel al liderului PSD Marcel Ciolacu sau ale liberalilor – despre care considerau ei – ar putea prelua ministerul Transporturilor la rotativa guvernamentală, precum Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu sau Rareș Bogdan.
Inculpații se lăudau inclusiv cu influență la nivelul SRI, însă nu este clar dacă această influență pretinsă era reală. De subliniat că nici unul dintre politicienii pomeniți de inculpați nu sunt surprinși în interceptări sau nu există probe că ar fi intervenit pentru prelungirea contractelor, cel puțin nu în ordonanța procurorului de aproape 400 de pagini.

Câteva FAPTE se desprind totuși din ordonanța DNA consultată de G4media.ro:
* contractele de închiriere a magazinelor duty-free de pe aeroportul Otopeni cu firma Millenium Pro Design, pentru a căror prelungire inculpații au pus la bătaie șpăgi de zeci de milioane de euro, au expirat la finalul anului trecut și au fost prelungite cu încă 6 luni.
* sumele vehiculate cu titlu de mită pentru prelungirea cu încă cinci ani a contractelor de închiriere sunt uriașe, de ordinul zecilor de milioane de euro, în condițiile în care – notează procurorul DNA – doar în 2019 profitul net declarat al firmei Millenium Pro Design a fost de 5 milioane de euro, iar cifra de afaceri – aproape 90 de milioane de euro.

Potrivit ordonanței DNA, pentru prelungirea contractelor de închiriere, inculpații ar fi mers pe mai multe căi. Ar fi încercat să își cumpere influență la nivelul conducerilor PSD, PNL, dar și SRI.

Potrivit stenogramelor, inculpații s-ar fi întâlnit cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristi Anton (”fratele meu”, după cum se exprima Cătălin Lăscuț) și cu vicepreședintele CJ Buzău, fostul jurnalist Felix Rache. Acesta este chiar interceptat în dosar. Rache era considerat de inculpați un apropiat al secretarului de stat din ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, considerat ”omul lui Ciolacu”.

Inculpații ar fi vrut astfel să îi influențeze pe ministrul Sorin Grindeanu și pe secretarul de stat Bogdan Mîndrescu ca să le prelungească contractele de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopoeni, afacere deosebit de profitabilă pe care o desfășurau încă din anii 2000.

Cu toate acestea, inculpații pretind că Grindeanu – care ar avea ambiții politice mari cum ar fi să ajungă președintele României și care ar fi apropiat de ”băieți”, de ”gruparea veche” Dâncu-Codruța – ar fi încercat să ”împace și capra și varza” cu prelungirea contractelor pe încă 6 luni.

Inculpații susțin că și compania franceză Lagardere viza spațiile comerciale de pe aeroport și ar fi făcut presiuni asupra ministrului Transporturilor. Ca să nu îi refuze pe francezi, dar nici să se pună rău cu ei, Grindeanu ar fi apelat la această mișcare de temporizare: le-ar fi prelungit doar cu 6 luni contractele.

Inculpații se laudă în stenograme că – dacă în urma rotativei guvernamentale – ar ajunge premier europarlamentarul PSD Mihai Tudose, ar fi în beneficiul lor, ținându-se cont că Felix Rache (cu care discutaseră) este omul lui Tudose.

Pe de altă parte, patronul de la Millenium, Cătălin Lăscuț, pretinde, potrivit stenogramelor din ordonanță, că ar fi discutat inclusiv cu liderul PSD Marcel Ciolacu despre prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopeni, dar ar fi fost refuzat pentru că ar fi existat informări ”nasoale” de la un serviciu secret despre firma Millenium.

În stenograme, inculpații pretind că, dacă la rotativa guveramentală, ministerul Transporturilor ar reveni PNL, li s-ar prelungi contractele pe 10 ani. Iar dacă ministru ar fi Rareș Bogdan, atunci ar fi în avantajul lor pentru că l-ar numi director la CNAB pe unul dintre ei, adică pe fostul director George Alexandru Ivan. În discuțiile interceptate, inculpații discută și despre posibilul viitor ministru PNL al Transporturilor după rotativa guvernamentală: Gheorghe Flutur sau Iulian Dumitrescu.

Potrivit altei interceptări, patronii de la Millenium Pro Design (firma care operează duty-free-urile de pe Otopeni), Cătălin Lăscuț, și cel de la DNATA (firma cu restaurantele), libanezul Saadeh Hardan, discutau despre pretinsa influență la SRI pe care ar avea-o pentru prelungirea contractelor de închiriere.

Potrivit documentului DNA, fostul director al CNAB, George Dorobanțu și patronul de la DNATA, libanezul Saadeh Hardan, au formulat denunțuri la DNA și au colaborat cu procurorii ca investigatori sub acoperire, adică au purtat tehnică de interceptare asupra lor la discuțiile cu ceilalți.

Un alt aspect interesant din ordonanța DNA se referă la unul dintre presupușii intermediari ai afacerii, Cristian Dumitru Bălan, considerat prieten cu europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.

Despre Bălan, directorul de la Millenium, Radu Tănăsescu, susține că ar fi fost ofițer SIE ”din grupul de la Viena de pe vremea lui Băsescu”.

Potrivit DNA, un intermediar, Cristian Dumitru Bălan și George Alexandru Ivan, fost director la Compania Națională Aeroporturi București pe vremea ministrului Transporturilor Răzvan Cuc, i-ar fi cerut lui Cătălin Lăscuț, unul dintre patronii firmei care operează magazinele duty-free și restaurantele de pe aeroportul Otopeni, nici mai mult nici mai puțin decât peste 22 de milioane de euro.

În schimb, Bălan și Ivan i-ar fi promis lui Lăscuț că îl ajută să își prelungească contractele de închiriere de pe aeroportul Otopeni, inclusiv prin intervenții la ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Acesta a negat pentru G4media.ro că are avea legătură cu această afacere.

Sursa https://www.g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.