Numărul mare de copii cu COVID crește zona roșie de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara 

62

Creșterea numărului de copii infectați cu SARS-CoV-2, în ultimele zile, determină o reorganizare a paturilor în spital. Astfel, se extinde zona roșie destinată Pediatriei.

Începând de mâine, sunt alocate încă cinci paturi pentru copiii COVID 19 pozitiv care necesită internare în spital. Prin această reorganizare, în unitatea sanitară vor fi disponibile, în total, 10 paturi pentru pacienții pediatrici. Se suplimentează, în același timp, cu 10 unități și numărul de paturi destinate însoțitorilor copiilor. Toate paturile din secția roșie de Pediatrie sunt dotate cu instalații de oxigen suplimentar.

“Ultimele zile au adus o creștere accentuată a numărului de cazuri de copii infectați cu coronavirus. Azi noapte au fost aduși 3 sugari pozitivi COVID 19, care au fost evaluați. Din fericire, nu a fost necesară internarea acestora. Având în vedere însă statisticile oficiale, în care zilnic sunt raportați peste 200 de copii depistați cu SARS-CoV 2, am decis să realizăm o primă reorganizare a numărului de paturi destinate pediatriei. Acum, de exemplu, avem sugari internați cu o formă moderată de boală și care necesita tratament de specialitate in spital. Dacă numărul celor care se adresează spitalului nostru va crește, ne vom adapta și vom face o nouă reorganizare, alocând mai multe paturi pentru copii”, spune S.L. dr Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr Victor Babeș Timișoara.

În prezent, zona roșie a Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr Victor Babeș Timișoara include 100 de paturi pentru adulți, în secțiile de Pneumologie și Boli Infecțioase, și 10 de copii, în secția de Boli Infecțioase. Secția de Terapie Intensivă are disponibile 12 paturi destinate pacienților infectați cu SARS-CoV 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.