3.1 C
Timișoara
luni 27 ianuarie 2025

Număr record de excursioniști blocați în munți! Mulți au ajuns la spital

Un record nu foarte fericit! Dispeceratul Național Salvamont a primit, în toată țara, în ultimele 24 de ore, 187 de apeluri de la excursioniști blocați pe munte care solicitau ajutor. 

În toată țara există 24 de centre Salvamont, dintre care în Hunedoara au fost primite 4 apeluri în cursul zileri de ieri, iar în Caraș-Severin, pe Muntele Mic, au fost primite 5. În țară, însă, au fost centre însă unde Salvamontiștii au avut peste 10 apeluri, și chiar 16 apeluri.

Echipele de Salvamontiști au reușit să ducă teferi la poalele muntelui 190 de persoane, dintre care peste 140 au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duse la spital.

58 de persoane au fost duse la spital cu ambulanța SAJ, sau un echipaj SMURD sau SALVAMONT. Două dintre persoane, aflate în stare mai gravă au avut nevoie de preluare cu elicopterul SMURD. Ceilalți s-au dus de unii singuri la spital cu mașinile apropiaților.

Nu toți cei care au sunat la SALVAMONT erau rătăciți. Au fost și cetățeni care au vrut să se intereseze de traseele turistice, dar și schiabile. Peste 56 de persoane au sunat pentru a se interesa.
Salvamontiștii îndeamnă să fie atenți! „Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane. Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte și pe pârtiile de schi”, au transmis reprezentanții Dispeceratului Național Salvamont.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Zii cu emoții pentru tineri! Astăzi dau probele orale la Bacalaureat

Zi de foc pentru elevii de clasa a XII-a, dar și pentru profesorii lor! Au început probele orale pentru Bacalaureat de anul acesta.  Primele probe...

Spațiu pentru cuvinte / Atelier de scriere creativă cu Andra Calenic & Florentina Boc

„Ce-ar fi dacă ți-ai lăsa imaginația să se plimbe liberă în univers, apoi ai culege gândurile și le-ai așterne pe hârtie? Scrisul îți limpezește gândurile...

Citește și :