Interviu cu Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara

— Începem dialogul cu o întrebare care are legătură cu discursul din conferința dumneavoastră de presă. Ați afirmat că, de ceva vreme, ar exista un adevărat zid în jurul primăriei, construit de actualul primar Nicolae Robu, și că nimeni din societatea civilă nu mai este consultat, practic, în nicio privință, toate deciziile fiind luate de el, eventual împreună cu câțiva dintre apropiații săi. De ce credeți că s-a ajuns aici?

— Cred că el însuși spune acest lucru, când afirmă, de fiecare dată când se întâmplă ceva, că nu e dumnealui de vină de vreo nerealizare, ci funcționarii din primărie. Dânsul spune mereu că nu a știut ce se întâmplă, că el nu poate să se ocupe de tot ce se petrece în primărie. Asta arată cumva că ideea după care se ghidează este că el dă telefoane, el rezolvă. Și atunci când nu reușește, alții sunt vinovați pentru că… nu și-au făcut treaba.

Domnul Robu nu are o viziune clară despre funcționarea internă a primăriei. Nu realizează că el este responsabil de buna funcționare a sistemului, a structurilor din primărie. Și că nu el, personal, trebuie să rezolve totul în primărie. Aceasta este o responsabilitate politică. Nu poate să se scuze cu faptul că un funcționar nu și-a făcut treaba pentru că este treaba lui să se asigure că structura funcționează.

Dar, și mai grav, cred că la asta se referă mulți timișoreni care spun că a închis totul în jurul dânsului, este faptul că nu mai are o legătură cu cetățenii, nu mai simte pulsul orașului. Se consultă exclusiv pe Facebook, dar acolo blochează sau șterge comentariile negative, iar cetățenii care-l critică sunt ignorați. Este, cumva, un spațiu unde, din nou, primește doar adulație și confirmare. Deci nu mai este legat cu adevărat de problemele orașului. Nu mai este legat de specialiștii din oraș, de arhitectură, de urbanism, de trafic, de cultură. Iar orice fel de critică este privită ca o critică personală. Și asta, pentru Timișoara, este un lucru destul de grav. Eu nu vorbesc despre această situație pentru că aș avea ceva cu persoana domnului Robu. Ci pentru că este un mod de a administra un oraș, de această mărime, care a ajuns la limitele lui. Pentru că nu poate să facă totul un singur om. Și este mult prea complex tot ce se întâmplă în acest oraș, cu nevoile, problemele și provocările sale, pentru ca să poată un singur om să știe care este soluția cea mai bună.

Trebuie neapărat să deschidem administrația. Eu aș vrea să dărâmăm acest zid. Să deschidem ușile și ferestrele. Timișorenii, de obicei, știu mult mai bine ce este de făcut decât cei din primărie.

— Ați amintit, din nou, de acest zid. Spuneți că primarul este împresurat cumva de un cerc de interese. S-a vorbit foarte mult și despre aspectele potențiale de corupție. Există un număr de apropiați care sunt asociați acestor cercuri de interese. Dumnealui este trimis în instanță, de altfel, într-un proces. Acela care vizează vânzarea locuințelor sociale. Sigur că, până în clipa în care justiția nu se va pronunța, domnul Robu se bucură de prezumția de nevinovăție. Credeți că sunt și elemente palpabile care țin de acte de corupție în Primăria Timișoara?

— Da! Cred că există o problemă cu corupția, în sensul cel mai larg al cuvântului. Cu acte de nepotism, cu anumite favoruri. Sigur, și cu niște contracte care au fost făcute într-un mod care poate respectă litera legii, dar, cu siguranță, nu și spiritul legii. E o cultură coruptă în primărie, cel puțin la vârf. Exact asta trebuie să schimbăm.

— Să vorbim despre un alt subiect deosebit de important. La ora actuală este o adevărată bombă cu ceas. E legat tot de administrație și se presupune că ține tot de primar. Anume, situația acestei asociații — Timișoara Capitală Culturală 2021. Povestea începe să devină mai degrabă un eșec decât o șansă istorică pentru Timișoara. Sunt întrebări despre cum sunt gestionați banii destinați asociației. Despre inexistenta unor proiecte culturale de anvergură. Prin urmare, ce aveți de gând să faceți dumneavoastră pentru a relansa acest proiect de o importanță vitală pentru prestigiul și viitorul orașului?

— E o tragedie ce s-a întâmplat până acum. În primul rând, cred că e important ca acest proiect să fie amânat până în 2022 sau chiar 2023, pentru că incertitudinile actuale, cu pandemia COVID, nu ne permit să facem un program cultural pe care l-ar merita Timișoara.

Pe de altă parte, cumva, trebuie să recunoaștem că felul în care a fost gestionat acest proiect nu a fost în regulă. Asta are mai multe cauze. În primul rând, proiectul a fost politizat. În bordul asociației nu sunt oameni de cultură. Jumătate sunt reprezentanți ai instituțiilor politice, chiar dacă atunci când Timișoara a aplicat pentru acest proiect s-a promis exact opusul.

Asociația este lipsită de transparență. Lumea nu știe foarte clar cum se cheltuiesc banii, după ce proceduri. Bineînțeles că există și o problemă de finanțare. Mai ales din partea Guvernului. Dar toate aceste lucruri se amestecă și aproape că Asociația a devenit un mediu toxic pentru comunitatea culturală din Timișoara.

Nu sunt unul din cei ce spun că proiectul este pierdut. Dimpotrivă! Cred că încă avem o șansă uriașă pentru Timișoara. Încă e o oportunitate foarte mare, pe care nu o mai avem în următorii cincizeci de ani. Și cu atât mai mult e important, acum, cu șansa alegerilor locale, să avem un nou început pentru acest proiect. Să depolitizăm Asociația, să o deschidem spre comunitate. Acum se lucrează la un nou statut. Din păcate, din nou, e un proces hei-rupist de câteva zile. În loc să facem, în clipa de față, un proces de consultare cu comunitatea culturală, deciziile sunt luate de un grup redus de persoane. Deci, cred că un nou început e necesar și e și posibil.

— Veți menține actuala echipă administrativă, executivă a Asociației, dacă veți ajunge primar? Sau veți trece și la schimbări profunde în structura de conducere a Asociației? Au trecut ani de la câștigarea acestui dosar, foarte important pentru Timișoara, și lucrurile, nu știm din vina cui, a primarului sau a altora din conducerea executivă, șchioapătă. Sunt numeroase nemulțumiri ale asociațiilor culturale, ale ONG-urilor, ale oamenilor de cultură care nu au deloc acces la proiecte. Nu pot face, practic, nimic. Sunt oameni din Banat, regizori, actori, artiști, în general, care se plâng mereu de opacitate. Ce decizie veți lua, cel mai devreme, dacă ajungeți primarul Timișoarei?

— Da, așa este. Nu cred că trebuie să fie o decizie politică a primarului schimbarea conducerii. Este o decizie a board-ului. Dar cu siguranță va trebui, la un anumit moment, să tragem o linie și să spunem ce s-a făcut până acum, care sunt motivele pentru care până acum acest proiect nu a fost un succes. Nu se pot exclude nici consecințe la nivel de conducere.

— Să trecem acum la marile proiecte ale orașului. În viziunea dumneavoastră, care ar fi ele? Numiți trei sau patru, pe care le-ați aplica în primul an. Pentru că mereu susțineți că nu veți aștepta, precum actuala administrație, să treacă ani de zile ca să le puneți în aplicare. Că vă veți mișca rapid. Care ar fi aceste mari proiecte edilitare pe care le așteaptă bănățenii?

— Cred că pentru multe proiecte mari poate fi vorba doar de a începe demersurile, și nu neapărat de a le implementa în primul an. Mi-e foarte clar că suntem într-o situație în care, cu siguranță, este nevoie, pentru o reformă profundă și pentru o punere într-o nouă direcție a Timișoarei, de mai mult de un an, probabil. Poate, mai mult de un mandat. Cred că, pe lângă tema Capitalei Culturale, care pentru mine va fi o prioritate zero, destul de repede va trebui să punem la punct sistemul de funcționare a primăriei. Felul în care atragem fondurile europene. Sună acum destul de birocratic, dar problema a fost în ultimii opt ani că nu s-a întâmplat mai nimic la acest capitol. Nimic în șapte ani și, în ultimul moment, de vreun an încoace, am aplicat pentru aceste fonduri. Deci, am pierdut efectiv acest timp. Pentru asta vreau, în primul an, să creăm o entitate separată. În limbaj juridic, „o unitate de implementare de proiecte” în care să atragem profesioniști, care doar scriu proiecte, cum au făcut alte primării în România, cu succes. Trebuie efectiv să atragem aceste fonduri. Fondurile sunt importante pentru celelalte proiecte pe care vrem să le facem.

— Numiți două dintre ele.

— Acestea sunt pe partea de infrastructură. Vorbim acum doar de Timișoara. Dar, clar că avem nevoie de infrastructură și în jurul orașului. În Timișoara trebuie să ne mișcăm în completarea inelelor de circulație, mai ales doi și patru. Dar trebuie să combinăm asta și cu o infrastructură nouă pentru biciclete și transportul în comun. Dacă vorbim de fonduri europene, doar pentru partea asta putem primi finanțare din partea Uniunii Europene. Pentru biciclete și transport în comun. Uniunea nu mai finanțează absolut nimic în plus legat de infrastructura auto. Deci trebuie să gândim foarte bine. Domnul Bolojan a făcut un proiect la Oradea pentru un fel de pasaj. Dar, pentru că pe pasaj era verde pentru biciclete, a primit o mare parte din bani de la Uniunea Europeană. Și sub pasaj era gândit traficul pentru mașini, deci o parte a fost plătită și de la bugetul local. Trebuie să gândim mobilitatea în Timișoara ca un întreg sistem, și nu doar proiecte disparate.

În al doilea rând aș vrea să demarăm destul de repede — e mai degrabă un proiect mare, dar cu multe părți mici —, pentru fiecare cartier, un plan clar de dezvoltare. Să știm exact care sunt nevoile în Dacia, ce facem cu Fabricul, ce facem cu Iosefinul. Care este planul pentru Kuncz sau Freidorf, cartierele mărginașe. Pentru că fiecare se confruntă cu alte provocări, dar fiecare are și alte oportunități. Trebuie să le definim pe acestea și apoi să avem pentru fiecare cartier acest plan de dezvoltare și o direcție clară după care putem să lucrăm. Cu spații verzi, cu locuri de parcare, cu o conexiune la oraș, cu transport în comun și așa mai departe.

— Domnule Fritz, ați gândit o echipă de profesioniști, pregătită, cu care să faceți față cu succes activității din primărie? Vă gândiți la schimbări? Pentru că mereu s-a vorbit, în ultimii 20 de ani, de această moștenire nefastă. Ați amintit de corupția endemică, de tip balcanic, existentă în instituție. Cum veți lucra cu acei oameni din interior pentru a vă pune în aplicare proiectele?

— Bineînțeles că vorbesc cu foarte multă lume, aici, în Timișoara, pe tema aceasta. Cât despre echipa mea personală, am început deja recrutarea potențială a unor profesioniști, atât din Timișoara, cât și din afară, pentru echipa de consilieri personali. Pentru toate celelalte poziții este important să nu fac aceeași greșeală pe care au făcut-o alții. Să nu cad în aceeași capcană și să vin eu cu oamenii mei, pe principiul că sunt din același partid cu mine sau sunt prietenii unor „prieteni”. Chiar e foarte important să punem la punct un sistem de recrutare transparent și profesionist. Și sunt sigur că, dacă noi putem trimite mesajul în lume, în România, că aici, în Timișoara, avem acest nou început, și aici, în Timișoara, vrem să construim din temelii o administrație modernă și profesionistă, atunci vom atrage oameni noi. De valoare. Și poate cei care sunt acum în primărie se vor speria de lumina pe care o vom punem pe anumite colțuri întunecate și vor pleca din instituție.

— Vă gândiți cu adevărat să lucrați cu un city-manager? Domnul Robu a început, la un moment dat, un astfel de demers, dar proiectul a eșuat rapid. Nu mai știe nimeni ce se întâmplă cu această funcție, care ar trebui să fie un fel de „braț înarmat” al primarului în activitatea administrativă. Veți apela la un city-manager autentic, prin urmare?

— Da. Vreau să am un astfel de city-manager bun. Vedem în alte orașe, unde există un city-manager bun, că acesta poate face lucruri mari. Gândul meu nu este să mă folosesc de această poziție pentru un alt nivel administrativ în primărie.

E nevoie de un city-manager care dezvoltă orașul strategic și care e un bun diplomat și negociază interesele diferite în oraș pentru binele comun, și nu pentru binele unor indivizi. Și care să nu fie un yesman al primarului.

Dar asta pot spune pentru oricine din echipa mea că eu nu caut yesman-i. Nu caut oameni care-mi spun în fiecare zi ce frumoasă este freza mea. Vreau oameni care vin cu o gândire critică. Doar cu o gândire critică poți să faci față provocărilor despre care încă nu știm cum vor evolua. Noi nu știm cum va arăta lumea de mâine.

Avem câteva trenduri clare, dar avem nevoie de oameni care se uită la oportunități, care au un instinct pentru unde o apucă viitorul. Care înțeleg orașul, dar care trebuie să posede o judecată proprie și care nu iau decizii pe bază doar de ce va spune primarul.

— Aveți o relație bună cu Germania. Sunteți nativ german, vorbiți foarte bine limba română. Vă bazați, speculând, evident, în mod natural, și nu politicianist, pe această origine germană? Vă veți sprijini pe relația cu Berlinul, cu partidele politice importante ale Germaniei în calitate de viitor primar? Pentru a vă susține, ulterior? Pentru că aici există o marotă. Știți foarte bine că avem o moștenire germană a Banatului, cu oameni care mereu au pledat pentru apropierea de Germania. Și că neamțul este, în general, un bun gospodar, un om care își face treaba cu adevărat.

— Tocmai, pentru  mine, în primul rând, e important că Timișoara este un oraș istoric, cu o compoziție germană importantă. Și este un oraș care are multe legături istorice cu Germania. Deci eu pot fi persoana care facilitează aceste legături, deja existente. Cu siguranță, pe baza legăturilor culturale poți să creezi relații noi și am de gând să fac asta. Dar e important, în general, pentru rolul de primar, să fie un facilitator. Eu voi avea grijă ca potențialul acestui oraș să se poată îndeplini și dezlănțui în sens pozitiv.

Pentru Germania, cu siguranță, vorbim de fundații, de relații politice chiar și la Bruxelles. Mai vorbim și de orașe înfrățite. Din păcate, vorbim de relația cu Karlsruhe, cu care a fost un parteneriat foarte bun pe timpuri, iar despre care acum nu se mai aude nimic. Și noi putem profita, cu siguranță, dacă plasăm Timișoara, înapoi, pe harta Europei. Pentru că de acolo am cam dispărut. Pentru că, din păcate, trebuie să o spun, primarul nu se uită în afara granițelor. Robu preferă să fie „rege” în propria țară și cam atât.

Cred că trebuie să deschidem Timișoara. Am de gând să merg nu doar la Berlin, ci și la Paris, Bruxelles ori Belgrad și în alte locuri. Ca să atragem fonduri și investiții. Să atragem pur și simplu cunoștințe și exemple despre noi idei de afaceri. Să atragem turiști cât mai mulți. E foarte important să reconectăm Timișoara de Europa.

— În cele din urmă, să vorbim puțin și despre dumneavoastră. Cine sunteți, domnule Fritz? Ca să glumim, vorba unui mare poet român, „sunteți indecent de tânăr, domnule Dominic Fritz”, pentru o astfel de poziție de viitor primar al Timișoarei!

— În primul rând, despre vârstă. Am 36 de ani. Karol Telbisz, cel mai longeviv primar al Timișoarei, a avut 31 de ani când a devenit primar al orașului. Și nu a stricat faptul că fost tânăr și a avut o viziune despre dezvoltarea Timișoarei. A fost cel ce care a dărâmat zidul din jurul Cetății, fapt care a permis o dezvoltare mult mai amplă a Timișoarei, de care profităm încă și azi. Nu cred că vârsta este un criteriu de valoare. Cred, dimpotrivă, că, în politică, în general, e nevoie să fie reprezentată și generația viitorului. Nu doar cei cu experiența trecutului.

Despre mine, vă pot spune că sunt german get-beget, născut în Germania. Dar, și mai mult, m-a definit faptul că vin dintr-o familie cu opt copii. Am șapte frați. Multe lucruri care îmi sunt importante acum, să fiu un bun moderator, să ascult, să înțeleg că există interese legitime diferite, vin din familie. Pentru că sora mea mai mică vrea altceva și are nevoie de altceva decât fratele meu cel mai mare. Și, totuși, într-o familie trebuie să încerci să găsești o soluție care e bună pentru fiecare. Acest proces cred că l-am învățat de foarte devreme. O parte a viziunii mele despre cum ar trebui să funcționeze politica se trage de acolo.

Am studiat științe politice și administrative. Chiar de foarte devreme am avut o pasiune pentru administrația publică. Am fost, poate, cam tocilar, ca să ne amuzăm puțin! Și această pasiune poate s-a născut nu întâmplător, chiar în Timișoara. Am venit aici la 19 ani. Nu am vorbit limba română la început, am lucrat într-o casă de copii în Freidorf, timp de un an. M-am confruntat acolo cu niște povești îngrozitoare ale copiilor. Am înțeles felul în care un sistem a eșuat, nu doar părinții fiind de vină pentru tragedia acelor copii. Un întreg sistem, instituțiile publice, cu Protecția Copilului, a eșuat. Am vrut să înțeleg mai bine cum ar trebui să fie instituțiile publice ca să protejeze vulnerabilii dintre noi. Ca să funcționeze chiar în slujba cetățeanului, și nu împotriva cetățeanului.

Deci, și din acest motiv, am studiat științe politice și administrative în Germania, Franța și Anglia. Apoi am început să lucrez la Agenția Germană pentru Cooperare Internațională. (GTZ). Pe atunci avea proiecte inclusiv în Timișoara. Mai târziu am început colaborarea cu fostul președinte german, Horst Köhler. Am ajuns șeful de cabinet al dânsului și am lucrat la administrația prezidențială a Germaniei. Cabinetul lui este parte a administrației prezidențiale.

Am văzut lumea dintr-o perspectivă globală. Președintele a lucrat mult cu Națiunile Unite, cu secretarul general al ONU. Și am văzut multe concepte mari de dezvoltare a acestei lumi.

S-a trezit în mine dorința de a merge acolo unde nu sunt doar strategii, ci și concepte, și unde sunt oameni. Aici, în Timișoara, există o comunitate incredibilă. În toți acești ani m-am implicat aici. Am fondat o asociație. Am ținut concerte. În Timișoara am simțit că e un loc unde multă lume ar vrea să se schimbe ceva. Am vrut să pun și eu umărul.

— Nu sunteți, în clipa de față, căsătorit și nu aveți copii. Bănuiesc că nu sunteți trimis de vreo agentură secretă germană să câștigați Timișoara pentru Berlin. Pentru că s-a speculat și acest lucru. „Omul ăsta e trimis de cineva, poate de Merkel” ca Germania să dețină aici încă un reprezentat oficial, un fel de al doilea Iohannis!

— Chiar am râs copios, când am auzit asta. Am o prietenă și sper că partea cu căsătoria și cu copiii se va rezolva în curând. Dar nu intru în detalii.

Am râs când am auzit teoria asta că aș fi trimis aici de Merkel. Pentru că, în zilele astea, în care pentru prima dată a apărut acest zvon absurd, știam în ce era implicată Merkel (ceva… o criză uriașă globală!). Mi-am zis „doamna Merkel are acum destule alte griji decât să pună mâna pe Timișoara”. Dar înțeleg că e o candidatură și un proiect mai neobișnuit. Ar fi, poate, și mai neobișnuit într-un oraș din Germania. Chiar dacă acolo există, într-un orășel din Saxonia, numit Görlitz, un primar general pe nume Octavian Ursu. Este total posibil. Pentru că românii, peste tot în Europa, aduc ceva în plus. Dar pentru mine e important că Timișoara e orașul meu. Nu m-am uitat pe hartă și am ales un oraș unde să mă trimită nemții, ci mă simt timișorean de mai mult timp. Mă simt acasă aici. Simt că spiritul Timișoarei îmi vorbește. Eu aici am înțeles pentru prima dată ce înseamnă să fii european. Să poți trăi cu mai multe etnii și religii diferite, și, din această diversitate, să crească o anumită mândrie și creativitate. Cred că Timișoara și și eu ne potrivim foarte bine.