Nu se mai poate merge înainte cu necalificați! ,,Școala de carte și meserii” schimbă viitorul tinerilor. Video

736
colegiul tehnic emanuil ungureanu

Septembrie este prin tradiție luna deschiderii școlilor. Deși cu trei zile mai tarziu decât ceilalți școlari, azi au asistat la o mică ceremonie de început de an și elevii unei clase mai aparte. La Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu a pornit la drum o clasă ce va pregăti lucrători comerciali după principiile de pregătire germană. Sub sloganul „Școala de carte și meserii” se vrea o schimbare a pregătirii tinerilor pentru meserii căutate de mediul economic.

Sistemul de învățământ dual de trei ani presupune o pregătire teoretică temeinică în primii doi ani, iar în anul al treilea se va pune un accent mai mare pe practică chiar la agentul economic ce se ocupă de instruire.

Elevii vor beneficia de diplome de absolvire ce le vor recunoaște stăpânirea unei meserii după criteriile cerute și de economia germană. În timpul școlii vor avea o bursă școlară și o masă caldă, asigurate de școală.

În acest program sunt implicate Primăria municipiului, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Emanuil Ungureanu și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). Totul este pus pe hârtie printr-un contract semnat de elev, părinte, companie și școală.

În Timișoara au fost selectați 28 de elevi din cei 38 care s-au prezentat la examinare. Iar în total, în Sibiu, Buftea, București și Brașov vor mai începe cursurile încă un număr de circa 60 de tineri.

Francisc Halasz, inspectorul general adjunct la ISJ Timiș, a apreciat ca fiind excelentă colaborarea de până acum în cadrul Liceului Ferdinand unde, de mai mulți ani, se specializează în meserii de electricieni și electomecanici câte două clase, în fiecare an. De asemenea, la Lugoj mai există în domeniul confecțiilor textile o clasă ce pregătește elevi în sistem dual.

Peter Hochmuth, din partea Clubului de Afaceri German, socotește că este inadmisibil faptul că în fiecare an părăsesc școala un procent de 50 la sută din tineri, fără a avea o calificare.

„Nu se mai poate continua așa să lucrăm veșnic cu necalificați!” este opinia tranșantă a omului de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.