Nu luaţi la ocazie persoane necunoscute! Ce a pățit un șofer italian în România

888

Un şofer din Italia riscă dosar penal pentru trafic de persoane după ce a fost prins la graniţa cu Ungaria cu pasageri fără documente de trecere a frontierei. Acesta a avut ghinion după ce a luat la ocazie trei persoane, fără să ştie că este vorba despre migranţi care nu au voie să părăsească România.

Cei trei migranţi sunt din Irak, au între 28 şi 32 de ani şi sunt solicitanţi de azil în România. Cu toate că erau cazaţi în Centrul de Tranzit, aceştia au încercat să ajungă în vestul Europei. Cel mai uşor le-a fost să iasă la ocazie, la ieşire din Timişoara.

„Conducătorul autoturismului și însoţitoarea sa au declarat că, în timp ce se îndreptau spre punctul de frontieră, au întâlnit cele trei persoane la ieşire din Timişoara care le-au făcut semn să oprească şi i-au rugat să-i conducă până în Ungaria. Cei doi au mai declarat că nu aveau cunoștință că cetăţenii irakieni nu dețin documente de călătorie valabile pentru trecerea frontierei de stat”, transmite Poliţia de Frontieră.

Cei trei migranţi au fost opriţi şi readuşi la centrul specializat din oraşul de pe Bega. Acum şoferul italian este cercetat pentru că i-a ajutat, fără să ştie, pe refugiaţi în încercarea lor de a trece graniţa fraudulos.

„Pornind de la acest caz, recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590”, recomandă poliţiştii de frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.