Nora Iuga (n. 4 ianuarie 1931, București) este poetă, romancieră și traducătoare din germană și suedeză. A debutat cu volumul de poezie Vina nu e a mea, în 1968. A publicat peste 20 de volume de poezie și proză și este prezentă cu texte în antologii de poezie românească. I s-au tradus cărți în germană, slovenă, bulgară și franceză și a tradus din Elfriede Jelinek, Ernst Jünger, Günter Grass, Herta Müller, Knut Hamsun și Paul Celan, între alții. A obținut numeroase premii importante, românești și internaționale, între care amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural, Premiul „Friedrich-Gundolf”, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (2007), Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor (2017). Au fost înființate concursuri de poezie și premii literare care îi poartă numele.
Robert Șerban: Care-i rostul artei pe care o faceți? De ce și pentru cine? Până când?
Nora Iuga : Scrisul îmi hrănește foamea de bucurie. Fiindcă și plânsul, și singurătatea, și frica sunt marfă de consum, nu există plăcere mai mare decât confecționarea unui ambalaj adecvat pentru durere. Hei, tinere, ascultă la mine: bucurie e și umplerea ulciorului, și deșertarea lui!
R.Ș.: Un artist trebuie să-și găsească o cale a sa pe care, apoi, să o urmeze, sau, dimpotrivă, trebuie să părăsească imediat drumul găsit și să pornească în căutarea altuia, ce oferă alte perspective, provocări diferite, un nou… drum? Artistul e în acord cu sine ori în răspăr cu sine? Dumneavoastră cum credeți că sunteți?
N.I.: Dacă artistul e ca împletitul ciorapilor de lână (un ochi pe față, unul pe dos), pașii lui, asemenea degetelor, vor schimba traseul inițial. Artistul știe că nu el are intenția, ci drumul, întotdeauna drumul.
R.Ș.: Dacă propriul copil v-ar întrebaartist sau IT-ist?, ce răspuns i-ați da? Cum ați argumenta răspunsul?
N.I.: Eu chiar m-am aflat într-o situație similară. Instinctul este o mamă mult mai bătrână decât mama care ne-a născut. N-o să înțeleg niciodată de ce mi-am dorit dintotdeauna să trăiesc în Egipt, în dinastia lui Akhenaton, și pentru nimic în lume, niciodată, la New York.
R.Ș.: „Omul a câștigat realitatea și a pierdut visul”, spunea scriitorul Robert Musil. Ce 
raporturi aveți cu lumea în care trăiți și cum îmblânziți — dacă e cazul — realitatea? La ce visați? Ce vis ați dori să vi se împlinească?
N.I.: Omul nu a câștigat realitatea, cum îi place să creadă, fiindcă încă se teme de ravagiile naturii! Și nici visul nu și l-a pierdut, fiindcă și dorința rapace de a face amor cu o splendidă curtezană-robot, tot vis e. Omul nu-și mai găsește busola, nu mai știe unde e nordul și sudul. S-a rătăcit fiindcă și-a pierdut destinația. Și nici axul pământului nu mai are verticalitatea inițială. Sunt bătăi în ușă. Ne intoxicăm cu fum.
R.Ș.: Cât de des vă priviți în oglindă? Vă place ce vedeți?
N.I.: Din cinci în cinci minute. De asta mi se arde mâncarea. Cred că și scheletul meu fără carne o să mi se pară frumos. Oricum, nu știm ce înseamnă frumos și urât, cum nu știm ce e normal și ce e anormal!
(Interviul face parte din proiectul In.Fuzion#1, realizat de Montage și susținut de Primăria București. Parteneri: Muzeul Național al Literaturii Române și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești)