Într-o scădere accentuată a absolvenților de liceu, unii candidați, chiar și cu medii de 8- 8.7 la admitere, n-au intrat la UVT. Tinerii au fost refuzați de la locurile bugetate sau chemați în sesiunea din toamnă.
Universitatea de Vest din Timișoara a instituit încă de anii trecuți un filtru în plus în procesul de admitere. Astfel, toate facultățile sale au prevăzut în regulament câte o probă prin care să realizeze o mai bună clasificare a celor admiși în primul an de studiu, în condițiile în care se dorește ca doar cei mai buni să acceseze un loc bugetat, indiferent cât de mari sunt media și notele de la bacalaureat.
În această situație se află câteva zeci de tineri înscriși la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, care au dat proba de admitere și au fost respinși, chiar dacă media de la bacalaureat și celelalte note le-ar fi permis accesul la facultate pe un loc bugetat. De asemenea, și la celelalte facultăți ale UVT, precum Muzică și Teatru, Litere, Istorie și Teologie și Arte și Design, s-au înregistrat candidați respinși. De exemplu, la Educație Fizică și Sport peste 50 de tineri nu au trecut de probele eliminatorii. În aceste cazuri, cei respinși au o nouă șansă abia în sesiunea din toamnă.
„Ne dorim o clasificare cât mai corectă a candidaților și a studenților. Îi «filtrăm» prin aceste probe și dăm șansa celor mai performanți să ocupe un loc la buget. Măsurile sunt eficiente atât pentru a genera performanță, cât și pentru o cheltuire responsabilă și eficientă a banului public, pentru cei mai merituoși”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
De menționat este și că statutul de student „cu taxă” sau „fără taxă”, stabilit în urma concursului de admitere, se păstrează doar pentru anul I de studiu. La finalul primului an, în funcție de rezultatele obținute la examene și colocvii, se va face o reclasificare a studenților, în ordinea descrescătoare a mediilor din anul I, pentru a urma studiile în regim bugetat sau cu taxă. Această reclasificare se face și după finalizarea anului al doilea de studiu, în cadrul fiecărei specializări.