3.1 C
Timișoara
sâmbătă 25 ianuarie 2025

Noul ministru al Educației anunță schimbări majore în învățământ!

La nici o săptămână de la instalarea în funcția de Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu vrea să facă schimbări majore în sistemul de învățământ.

Pentru că majoritatea manualelor sunt pline de greşeli iar unele din acestea au fost retrase de pe piaţă, Ecaterina Andronescu vrea să pornească de aici.

Ecaterina Andronescu a luat decizia de a renunţa la manualul unic, pe care îl consideră ca fiind nepotrivit.

Noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Ştirile ProTV care sunt motivele pentru care manualul o nemulţumeşte.

“Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie ar creşte şi calitatea manualelor.”

Prima schimbare pe care noul ministru al Educaţiei vrea să o facă este să scoată manualul unic din şcoli. Un expert în educaţie, Marian Stas, a discutat despre ce înseamnă manualul unic:

“Manual unic înseamnă, de fapt, centralizare comunistă, ca şi tabel unic, ca şi plan cadru unic, ca şi toate unice, asta înseamnă patul lui Procust, asta înseamnă cămaşa de forţă şi un exerciţiu politic pervers, ieşit din timp, care nu are niciun fel de legătură cu nevoile copiilor.”

Noul ministru al Educaţiei nu mai vrea manualul unic şi a început demersurile pentru scoaterea lui din şcolile din România.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al educaţiei naţionale”, a informat Administraţia Prezidenţială în momentul în care Ecaterina Andronescu a fost numită în funcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Băiatul de 13 ani din Tomnatic a fost găsit de pompierii voluntari

Un copil de 13 ani a dispărut vineri după amiază din satul timișean Tomnatic. Părinții băiatului au fost atât de îngrijorați încât au anunțat...

VIDEO | Stadionul „Dan Păltinișanu” urmează să fie demolat, după șase decenii

Stadionul Dan Păltinișanu urmează să fie demolat curând. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul compania desemnată câștigătoare în urma licitației. Anunțul a fost făcut...

Citește și :